Accident grav în Munții Făgăraș: Doi oameni au murit după ce au căzut în gol câteva sute de metri

Date:

Două persoane au decedat sâmbătă în Munții Făgăraș, zona Vârfului Netedu, iar alta a fost salvată și transportată cu elicopterul SMURD la Bâlea Lac.

Cei trei bărbați care au alunecat sute de metri pe o pantă abruptă din zona Vârfului Netedu, din Munții Făgăraș, sunt din Ploiești. Unul a supraviețuit, iar doi dintre ei, cu vârste de 35, respectiv 50 de ani, au decedat, trupurile lor fiind încă pe munte deoarece nu au putut fi recuperate de salvatorii montani.

Potrivit directorului Salvamont Sibiu, Dan Popescu, toți trei erau bărbați din Ploiești, cei doi decedați având 35, respectiv 50 de ani. Singurul care a supraviețuit, tot un bărbat din Ploiești, a fost recuperat de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan. Starea lui nu era gravă, iar după ce a fost preluat de elicopter, el a plecat spre mașina lui aflată în Căldarea Bâlea.

Salvatorii montani vor încerca duminică să recupereze trupurile celor doi turiști decedați în Munții Făgăraș. Din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, trupurile nu au putut fi recuperate sâmbătă prin troliere. Operațiunea de recuperare va fi reluată duminică, atât terestru, cât și aerian, în funcție de evoluția vremii.

Potrivit lui Dan Popescu, din primele informații, persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă. Vom reveni cu detalii privind acțiunea de duminică, a anunțat directorul Salvamont Sibiu.

În aceeași zi, trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpășelului. Una dintre acestea a reușit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă, suferind leziuni incompatibile cu viața. Persoana aflată în viață a fost recuperată de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, și transportată în siguranță la Bâlea Lac. La locul accidentului a coborât un salvator montan care a constatat decesul celorlalte două persoane.

Directorul Salvamont Sibiu a precizat că nu au putut fi recuperate trupurile celor două persoane decedate, din cauza condițiilor meteo de pe munte, operațiunea urmând să fie reluată duminică. Din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, acestea nu au putut fi recuperate astăzi prin troliere. Operațiunea de recuperare va fi reluată mâine, atât terestru, cât și aerian, în funcție de evoluția vremii. Din primele informații, persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă. Momentan nu se cunosc vârstele și alte date de identificare ale acestora. Vom reveni cu detalii privind acțiunea de mâine, a declarat Dan Popescu.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Nicuşor Dan amenință cu un GUVERN fără AUR – ce se întâmplă cu viitorul politic?

Președintele Nicușor Dan a subliniat luni că nu va...

Posturi EXPLOZIVE la BNR: Ce profită cu adevărat cei care trec de concurs?

BNR deschide posturi în toată țara și pune la...

Meteorologii anunță un SCHIMBĂTOR de prognoză pentru 1 Mai: temperaturi sub zero și ploile neașteptate în sud‑est!

Meteorologii anunță temperaturi mult sub cele obișnuite și precipitații...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara