Accidentarea a avut loc în primul set al meciului disputat duminică la turneul din Lituania, când Adelina Ungureanu a sărit la fileu pentru a lovi mingea și, la aterizare, a căzut pe piciorul coechipierei Andreea Cimpoeșu, neputând să continue jocul.
Investigațiile medicale au stabilit că ea suferă de o ruptură a ligamentului încrucișat anterior al genunchiului drept.
„Este absurd, nu este corect, nu îmi este ușor să accept. Dar aceste gânduri nu-mi vor vindeca genunchiul. Am plâns, am suferit, am reflectat prea mult și probabil o voi face din nou la câteva ocazii. Totuși nu pot schimba trecutul, așa că mă voi concentra pe prezent și pe viitor și voi depăși această încercare cu demnitate, onoare și optimism”, a scris sportiva pe Instagram.
Jucătoarea a precizat că, în curând, va fi supusă unei intervenții chirurgicale pentru a începe procesul de recuperare.
„De data aceasta situația e diferită, este celălalt genunchi și se află mult mai bine. Pot să fac aproape orice, pot să merg, pot să conduc, nu am umflături, iar durerea este ușoară spre moderată. Voi fi operată foarte curând pentru a începe recuperarea. Cu siguranță îmi va lipsi voleiul”, a adăugat Ungureanu.
Sportiva mai suferise o accidentare similară în ianuarie 2024, la celălalt genunchi, în perioada în care juca pentru echipa italiană Pinerolo.
România a ocupat locul 9 în Liga Europeană, cu patru victorii și două înfrângeri, ratând calificarea la turneul final, care este rezervat primelor patru echipe.

