Adrian Sârbu a evitat condamnarea pentru evaziune fiscală. În prima parte a lunii martie, Curtea de Apel București a confirmat hotărârea Tribunalului București din iunie 2025, anulând procesul și restituindu-l parchetului, însă faptele erau deja prescrise.
Decizia este irevocabilă, potrivit G4media.
Fostul magnat al rețelei PRO Tv era suspectat de evaziune fiscală de peste 4 milioane de euro în cadrul grupului Mediafax, conform rechizitoriului din 8 iulie 2024. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare între 8 și 15 ani dacă suma depășește 1 milion de euro.
Anul trecut, Tribunalului București a hotărât că faptele din 2014 ar fi prescrise în 2024. Instanța a arătat că perioada de stare de urgență a suspendat termenul de prescripție:
„Termenul de prescripție a răspunderii penale, ce a început să curgă la data de 11.08.2014 nu se va împlini la data de 11.08.2024, tocmai ca efect al suspendării cursului prescripției în perioada 16.03.2020 și 14.05.2020, rechizitoriul fiind întocmit la data de 08 iulie 2024, respectiv înainte de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale”.
Continuarea anchetei nu mai este posibilă
Prescripția a început să curgă în septembrie 2024, nu în august. Deoarece dosarul a fost restituit parchetului în 2025, iar în 2026 continuarea urmăririi penale a devenit imposibilă.
Adrian Sârbu a fost arestat în mod preventiv
Omul de afaceri a fost arestat preventiv în februarie 2015 timp de patru luni, acuzat de evaziune fiscală, instigare la delapidare și spălare de bani.
În 2016, Parchetul General l-a citat în judecată pentru prejudicii de 14 milioane de euro. După trei ani de procedură preliminară, Curtea de Apel București a acceptat rechizitoriul în 2019. Un an mai jos, Înalta Curte a dispus restituirea dosarului la parchet, constatând nulitatea expertizei financiar-contabile și neregularități în acuzații.
În 2021, cauza a fost redirecționată spre DNA pentru conexare, iar în 2024 procurorii anticorupție au emis un nou rechizitoriu. În prezent, prejudiciul a fost recalculat la 4 milioane de euro.
Tribunalul București a anulat procesul în 2025, motivând că Parchetul General nu s-a dezînvestit legal la transferul cauzei către DNA.
În luna martie a acestui an, Curtea de Apel a confirmat decizia.
Acum, fondurile pot fi recuperate printr-o acțiune civilă, iar ANAF poate continua demersurile pentru colectarea sumelor datorate statului român.
Motivarea Tribunalului București
„Nu există o modalitate legală prin care PÎCCJ s-a dezînvestit (…), neputându-se nici susține că învestirea organului care a emis rechizitoriul în prezenta cauză s-ar fi realizat doar în momentul reunirii dosarului la dosarul (…)”.

