Conform informațiilor furnizate de primăria Brașov, în seara de joi o echipă de intervenție a reușit să elimine prin împușcare un urs aflat în zona străzii Jepilor.
Inițial autoritățile au încercat să-l îndepărteze folosind mijloace acustice și vizuale, însă animalul nu a reacționat și a continuat să se hrănească chiar în prezența persoanelor.
„Având în vedere că acesta fusese deja semnalat în zilele precedente în aceeași zonă și că nu răspundea prezenței umane, s-a decis să fie tras cu arma de foc, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță necesare”, au declarat reprezentanții primăriei.
În dimineața de vineri a fost sesizat un alt urs în aceeași zonă.
În intervalul nopții de joi spre vineri s-au înregistrat 25 de alertări, cel mai mare număr de sesizări privind prezența unui urs într-o singură noapte.
O ursoaică de aproximativ patru ani a fost prinsă și eutanasiată miercuri în cartierul Noua din Brașov. Autoritățile locale au explicat că decizia a fost luată având în vedere faptul că animalul fusese deja capturat anterior în localitate.

