Alexandru Nazare, discuții la VIENA cu investitorii: România poate aspira la îmbunătățirea ratingului de țară

Date:

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a luat parte la evenimentul CEE Macro & Fixed Income organizat de J.P. Morgan la Viena, unde a purtat discuții cu peste 150 de investitori internaționali, reprezentanţi ai agenţiilor de rating şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI).

„Astăzi am explicat direct celor care finanțează România situaţia actuală a economiei noastre, poziţia noastră faţă de ţintele de deficit, utilizarea fondurilor europene, riscurile perioadei ce urmează şi traiectoria pe care ne‑o asumăm în următorii ani. Interesul pentru România este real, iar întrebările investitorilor sunt la fel de întemeiate și legitime”, s‑a precizat în mesajul postat de Nazare pe Facebook.

Scădere importantă a deficitului în primele patru luni

În contextul interesului investitorilor pentru evoluţia fiscal‑bugetară a României, ministrul Nazare a prezentat rezultatele execuţiei bugetare ale acestui an, subliniind progresul faţă de 2025.

„Deficitul a scăzut la 1,17 % din PIB, comparativ cu 2,92 % din PIB în aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte veniturile, am înregistrat o creştere de 12 % a veniturilor totale şi de 15,5 % a veniturilor fiscale. TVA‑ul a crescut cu peste 22 %, iar contribuţiile sociale cu aproape 9 %. Aceste date transmit și în exterior că ANAF începe să valorifice mai eficient instrumentele digitale, analiza de risc şi noile mecanisme de colectare”, a adăugat Nazare pe Facebook.

Pe partea de cheltuieli, Nazare a explicat utilizarea sporită a fondurilor europene: „Am redus presiunea asupra cheltuielilor curente, creând spaţiu pentru fondurile UE şi PNRR. Plăţile din fonduri europene au crescut semnificativ, iar investiţiile finanţate de UE sunt esenţiale în acest an.

Am purtat discuţii intense şi despre PNRR în cadrul întâlnirilor de astăzi. Investitorii urmăresc foarte atent acest subiect, deoarece reprezintă una dintre principalele mize ale anului”.

Un alt subiect important a fost programul SAFE, în contextul în care România a semnat acordul de finanţare în valoare de 16,68 miliarde de euro.

Ţintele pentru 2026 şi obiectivul bugetar pentru 2027

Referindu‑se la perspectivele fiscale, ministrul a reamintit că ţintele pentru 2026 sunt un deficit cash de 6,2 % din PIB şi un deficit ESA de 6 % din PIB. „Aceste obiective sunt realizabile dacă menţinem ritmul actual şi reuşim să asigurăm continuitatea reformelor demarate”, a susținut Nazare.

În legătură cu 2027, Alexandru Nazare a subliniat că investitorii aşteaptă un buget credibil, pregătit în avans şi bazat pe surse clare de finanţare, adăugând că există şansa de a îmbunătăţi ratingul de ţară în anul următor.

„România are nevoie de un buget pentru 2027 care să confirme traiectoria de ajustare, nu să o pună sub semnul întrebării. Dacă reuşim să menţinem cursul fiscal‑bugetar, putem aspira la o îmbunătăţire a ratingului de ţară în 2027”, a concluzionat Nazare.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

ANPC a dat AMENZI de aproape 4 milioane de lei. Ce au găsit la 1.600 de operatori economici?

Inspectorii ANPC au efectuat verificări la mai mult de...

investiții pe fonduri europene în Gorj. Ce a ASCUNS Bărăgan în Tranziția Justă?

În județul Gorj vor fi desfășurate noi investiții în...

Explozie la un depozit de ARMAMENT din Bulgaria. Ce s-a ascuns sub incendiu?

Focul a izbucnit lângă localitatea Țareva Livada, iar flăcările...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara