Alianță strategică globală: SUA, UE și Japonia se unesc pentru un acord major

Date:

SUA, Uniunea Europeană şi Japonia au anunţat miercuri că realizează un parteneriat strategic care vizează ameliorarea aprovizionării cu minerale critice, esenţiale în sectoare precum cel al construcţiei de automobile, al apărării şi cel digital, relatează AFP, citat de Agerpres.

Este vorba pentru ţările implicate de „ameliorarea de manieră semnificativă a securităţii lor economice şi naţionale, întărind împreună rezistenţa canalelor lor de aprovizionare cu minerale critice”, potrivit unui comunicat dat publicităţii la finalul unei reuniuni ministeriale pe această temă de la Washington.

Un acord multilateral cu state „apropiate ideologic”

„Prin dezvoltarea acestui plan de acţiune ne dorim să punem bazele unui acord multilateral constrângător privind mineralele critice cu ţările apropiate ideologic”, a afirmat reprezentantul Casei Albe pentru comerţ, Jamieson Greer, într-o declaraţie trimisă presei.

Washingtonul a anunţat apoi şi un plan similar de acţiune cu Mexicul, care prevede relativ acelaşi instrumente precum cel cel semnat cu Bruxelles şi Tokyo.

Protocolul de acord între SUA, UE şi Japonia vizează „identificarea zonelor de cooperare pentru a stimula cererea şi a diversifica aprovizionarea” pentru semnatari, a precizat comunicatul.

Reducerea dependenţei de China şi noile direcţii de cooperare

În esenţă este vorba despre a fi mai puţin dependenţi de China, care controlează în mare parte lanţul de aprovizionare cu minerale critice, esenţiale în numeroase sectoare strategice, notează AFP.

Beijingul a utilizat această poziţie ca o pârghie de negociere sau coerciţie faţă de partenerii săi economici.

Printre căile explorate de protocolul de acord se află susţinerea unor noi proiecte miniere, de rafinare, producţie şi reciclare, în special introducând preţuri minime sau subvenţii.

Acesta prevede, de asemenea, accelerarea cercetării şi dezvoltării în aceste domenii şi „întărirea schimburilor de informaţii privind stocurile disponibile” de o parte şi de alta.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Primarul Radu Bîrdăcel face un apel urgent pentru sterilizarea câinilor – „Este o responsabilitate, nu o alegere”

Administrația locală oferă transport și proceduri medicale GRATUITE pentru...

Sorin Grindeau, după ce a văzut datele: Radiografia‑ȘOC a dezastrului care poate schimba irevocabil drumul României!

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a analizat rapoartele furnizate de...

Când DUREREA la mers ascunde o problemă severă?

Boala arterială periferică reprezintă o tulburare vasculară gravă, care...

SALARIUL mediu din România a urcat la 5557 lei în februarie – ce înseamnă pentru tine?

În luna februarie, media salarială netă din România a...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara