Chiar dacă au trecut mult peste două săptămâni de bombardamente intense, regimul din Teheran nu arată semne de încetare a rezistenței. Potrivit unei analize apărute în Washington Post, serviciile de informații americane observă un fenomen remarcabil: atacurile au lăsat în urmă un guvern slăbit, dar mult mai încăpățânat și mai inflexibil în pozițiile sale.
În loc să se clatine, autoritatea se concentrează tot mai mult în mâinile Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), forțele de securitate care exercită un control sever asupra situației. Practic, deși lovit din exterior, regimul reușește să se mențină, devenind chiar mai rigid pe măsură ce presiunea crește.
Statele Unite și Israelul au afect puternic capacitatea de rachete și marina Iranului, au eliminat liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, și au omorât zeci de comandanți militari și de intelligence de rang înalt. Totuși, costurile conflictului cresc, atingând până acum cel puțin 12 miliarde de dolari și 13 de soldați americani uciși.
Presiunea Iranului asupra Strâmtorii Ormuz a încetinit semnificativ traficul maritim, creând o perturbare istorică a circulației petroliere.
Un regim decapitat, dar mai radical sub controlul militar
Funcționarii și analiștii occidentali care monitorizează Iranul au avertizat că există puține perspective pe termen scurt pentru o „schimbare de regim”, încheierea republicii islamice vechi de 47 de ani sau instalarea unui guvern mai democratic. Acest din urmă este un obiectiv invocat de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și uneori de președintele Donald Trump, care a spus că va ști că războiul s-a terminat „când îl voi simți în oasele mele”.
Evaluările serviciilor secrete americane de la începutul războiului prezic că regimul iranian va rămâne intact și, eventual, chiar încurajat, crezând că a rezistat lui Trump și a supraviețuit, potrivit a două persoane familiarizate cu aceste evaluări.
Între timp, aliații arabi ai SUA din Golful Persic sunt furioși și alarmați că au fost țintele unor atacuri cu rachete balistice și drone iraniene în timpul represaliilor. Un oficial european a declarat că scenariul cel mai probabil pentru perioada postbelică este un „regim IRGC redus la o umbră a ceea ce a fost”, care își va păstra o parte din capacitatea nucleară și balistică, fiind însă suficient de slăbit încât situația generală să fie mai bună decât înainte.
Donald Trump a primit „informări foarte îngrijorătoare” despre probabilitatea unui IRGC mai bine înrădăcinat înainte de a autoriza războiul. „Nu a fost doar previzibil”, au spus sursele. „A fost prezis. I s-a spus dinainte.”
Tensiuni cu aliații din Golf și bătălia pentru Strâmtoarea Ormuz
Aliații SUA din Golf spun că sunt furioși pe administrația Trump, în timp ce conflictul se apropie de a treia săptămână. „Au pornit acest război pentru Israel și apoi ne-au lăsat să ne confruntăm singuri cu atacurile”, a declarat un oficial arab de rang înalt. Deși li s-a promis o confruntare rapidă, este evident că Iranul dorește să extindă conflictul pentru a cauza suferință vecinilor săi.
Luni, Trump și-a exprimat surprinderea față de amploarea represaliilor Iranului asupra Qatarului, Arabiei Saudite sau Emiratelor: „Nimeni nu se aștepta la asta. Am fost șocați.”
Controlul Iranului asupra Strâmtorii Ormuz va fi probabil factorul decisiv în război, perturbând piețele energetice globale. „Acest război este acum despre statutul Strâmtorii Ormuz. Punct”, spun analiștii. Strategia Iranului este să mențină o poziție neclintită, să își folosească influența asupra strâmtorii pentru a forța SUA să dezescaladeze și să spere că Trump nu va avea curajul pentru un conflict prelungit. Deși forțele americane au atacat insula Kharg, piesa centrală a economiei iraniene, Iranul continuă să exercite controlul asupra traficului maritim prin drone relativ ieftine.
Supraviețuirea structurii de putere și eșecul revoltei populare
Un atac israelian din prima zi a conflictului a omorât pe Khamenei, iar fiul său, Mojtaba, a fost desemnat ulterior ca succesor. Cu toate acestea, Mojtaba va fi probabil mai mult un partener al IRGC decât un lider suprem cu o autoritate independentă. Analiștii indică faptul că nu există indicii clari de scisiuni sau dezertări în structura de putere. Gărzile Revoluționare au dobândit treptat mai multă putere în ultimele decenii, controland economia și mecanismele de represiune, iar războiul probabil nu a făcut decât să le consolideze determinarea.
În țară, opiniile sunt divizate. O activistă din Teheran afirmă că atacurile împotriva forțelor de securitate au inspirat opoziția, dar simpatizanții regimului au devenit mai rechiniți. Conducătorii iranieni, inclusiv președintele Pezeshkian, au participat la adunări publice unde mulțimile scandau „fără predare”.
Autoritățile de securitate au utilizat starea de război pentru a-și extinde controlul, discreditând oficialii care promovau abordări diplomatice. În cele din urmă, regimul pare acum și mai radicalizat și mai consolidat intern decât înainte de declanșarea ostilităților.
