Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a lansat un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzându-l că, sub masca unor măsuri temporare, sunt introduse schimbări cu impact definitiv asupra Codului administrativ. Potrivit sindicaliștilor, aceste intervenții rescriu regulile carierei și ale stabilității în sectorul public, favorizează vârful ierarhiei și împing majoritatea angajaților într-o zonă de incertitudine.
Conform declarațiilor sindicatului, proiectul de lege privind unele măsuri aplicabile personalului plătit din fonduri publice, aflat pe circuitul guvernamental, este prezentat ca fiind limitat până la 31 decembrie 2026, însă, în realitate, introduce modificări de substanță, cu efecte permanente, asupra legislației care reglementează raporturile de muncă și de serviciu.
Sindicatul consideră că această etichetă de măsură temporară funcționează ca un paravan, întrucât proiectul operează ajustări fără termen în regulile aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual, modificând cadrul general al carierei și stabilității profesionale.
Reprezentanții angajaților susțin că, prin excepții croite pe categorii, proiectul distribuie protecții și constrângeri în funcție de poziția ierarhică sau de categoria profesională, nu în funcție de o analiză reală a nevoilor instituționale, creând o administrație profund discriminatorie, care instituie tratamente diferite pentru situații comparabile și construiește privilegii pentru vârful ierarhiei.
În comunicatul sindicatului se subliniază că, într-un stat de drept, egalitatea de tratament nu este un concept decorativ, ci un principiu cu valoare constituțională, iar orice diferențiere trebuie justificată în mod obiectiv și transparent.
De asemenea, sindicatul critică regulile de carieră și stabilitatea în muncă, considerând că schimbările propuse ating aspecte esențiale ale parcursului profesional în administrație, de la mobilitate și ocuparea posturilor până la continuitatea activității și stabilitatea în muncă.
În final, comunicatul leagă aceste măsuri de o viziune politică pe care o consideră nocivă pentru funcția publică și îl indică explicit pe premier ca beneficiar al acestui tip de abordare. „Când statul își minte propriii oameni cu permanente și împarte administrația în caste, nu mai discutăm despre eficiență, ci despre degradarea deliberată a funcției publice, un deliciu zilnic pentru premierul Ilie-Gavril Bolojan”, se arată în comunicat.

