ANOSR: Peste 67% dintre universități nu au adoptat un nou COD de etică după modificarea legislației

Date:

ANOSR a realizat o cercetare pentru a evalua în ce măsură instituțiile de învățământ superior de stat din România au încorporat modificările aduse Codului-cadru de etică și deontologie universitară prin Hotărârea Guvernului nr. 952/2025, precum și ale Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară prin Ordinul nr. 6882/2025.

Conform rezultatelor studiului, 35 de universități – echivalentul a 67,3 % – nu au adoptat un nou cod de etică. De asemenea, din totalul de 52 de universităţi de stat, 14 au integrat în totalitate modificările, una a realizat preluarea în proporție de 50 %, iar alte două au implementat parțial 50 % din noile prevederi.

Reprezentanţii studenţilor adaugă că, în privinţa Regulamentelor de organizare și funcționare a comisiilor de etică universitară, 37 de instituţii nu au transpus prevederile legislative în documentele proprii, ceea ce reprezintă 71,2 % din total.

Doar patru universităţi au integrat pe deplin modificările legislative.

Toleranță zero

ANOSR cere ca modificările legislative să fie puse în aplicare cu maximă rapiditate.

De asemenea, organizaţia solicită ca universităţile de stat să îşi asume responsabilitatea de a include integral reglementările naționale în actele interne ale fiecărei instituții.

ANOSR reamintește că a menţinut constant o politică de toleranță zero faţă de orice formă de hărțuire, hărțuire sexuală sau discriminare de gen și că, de-a lungul timpului, s-a poziționat ferm împotriva oricăror astfel de comportamente în mediul universitar.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara