Anunțul Kemlinului cu privire la o posibilă întâlnire Putin – Macron

Date:

Preşedintele rus Vladimir Putin este gata să aibă discuţii cu omologul său francez Emmanuel Macron dacă există o voinţă politică de ambele părţi, a raportat agenţia de presă RIA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Dacă există o voinţă politică comună, atunci acest lucru nu poate fi considerat decât pozitiv”, a declarat Dmitri Peskov.

Preşedintele francez Emmanuel Macron afirmase anterior că a venit timpul ca el şi europenii să stea de vorbă cu omologul său rus Vladimir Putin, în contextul unor eforturi ale Statelor Unite de a pune capăt războiului din Ucraina.

„Cred că va redeveni util să vorbim cu Vladimir Putin”, a declarat Emmanuel Macron, în urma unui summit, la Bruxelles, la care Uniunea Europeană (UE) a ajuns la un acord în vederea deblocării a 90 de miliarde de euro în vederea susţinerii Kievului.

Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au discutat ultima oară la începutul lui iulie, mai ales despre eforturi diplomatice de încadrare a programului nuclear al Iranului. Ei şi-au afişat atunci divergenţele cu privire la Ucraina.

Precedenta lor convorbire la telefon a avut loc la 11 septembrie 2022, când au discutat despre Centrala Nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de către ruşi, a cărei securtate era atunci ameninţată.

Preşedintele francez, căruia i s-a reproşat faptul că a discutat în continuare cu omologul său rus timp de luni de zile după invazia rusă a Ucrainei, în februarie 2022, a încetat apoi orice contact şi a trecut la un ton tot mai virulent împotriva lui Vladimir Putin, pe care-l acuză că „minte” în privinţa intenţiilor pe care le are şi a voinţei de pace.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Primarul Radu Bîrdăcel face un apel urgent pentru sterilizarea câinilor – „Este o responsabilitate, nu o alegere”

Administrația locală oferă transport și proceduri medicale GRATUITE pentru...

Sorin Grindeau, după ce a văzut datele: Radiografia‑ȘOC a dezastrului care poate schimba irevocabil drumul României!

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a analizat rapoartele furnizate de...

Când DUREREA la mers ascunde o problemă severă?

Boala arterială periferică reprezintă o tulburare vasculară gravă, care...

SALARIUL mediu din România a urcat la 5557 lei în februarie – ce înseamnă pentru tine?

În luna februarie, media salarială netă din România a...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara