Apărarea antiaeriană a doborât 4 drone care se îndreptau spre Moscova, anunță primarul Serghei Sobianin. Un aeroport, închis temporar

Date:

Apărarea antiaeriană rusă a doborât sâmbătă patru drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, a spus primarul oraşului, Serghei Sobianin. Unul dintre principalele aeroporturi ale capitalei Rusiei a suspendat temporar zborurile.

Sobianin a declarat că serviciile de urgenţă au intervenit la locurile unde au fost doborâte dronele, dar nu a oferit informaţii despre posibilele daune.

Ministerul Apărării a afirmat că 94 de drone au fost distruse deasupra Rusiei în noaptea de sâmbătă spre duminică şi alte 45 între orele locale 08:00 şi 13:50.

Zborurile de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova au fost suspendate temporar sâmbătă, fiind reluate ulterior, a declarat autoritatea aviatică a Rusiei, Rosaviaţia, invocând „restricţii” asupra spaţiului aerian al capitalei, precum şi vântul puternic.

Rosaviaţia a precizat că zborurile de pe aeroporturi din mai multe alte oraşe ruseşti au fost de asemenea suspendate temporar, inclusiv de pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg, invocând motive de siguranţă.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara