Aproape 6 din 10 români se tem că veniturile lor nu vor ține pasul cu creșterile de prețuri și că nu se vor descurca din punct de vedere financiar, potrivit unei cercetări sociologice. A doua cea mai mare temere este legată de instabilitatea socio-politică, menționată în 42,2% dintre răspunsuri.
Românii sunt îngrijorați și de posibilitatea de a nu-și găsi un job nou, de pierderea echilibrului emoțional sau de imposibilitatea de a ieși din starea deprimantă în care se regăsesc. Cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă românii în această perioadă are legătură cu viața lor profesională.
Unii români au apelat la ajutor psihologic, dar doar 26,4% spun că, în ultimul an, au simțit nevoia de a apela la ajutor psihologic specializat. Dintre cei care au simțit această nevoie, numai 40% au făcut pasul următor și au mers la consiliere psihologică.
În ceea ce privește factorii de stres pe care îi resimt la job, după salariul prea mic pentru nevoile lor actuale, cei mai mulți se plâng de faptul că muncesc prea mult și sunt epuizați, că angajatorul lor nu acceptă munca remote, că au o relație tensionată sau chiar conflictuală cu managerul și că au teama că și-ar putea pierde locul de muncă.
Sondajul a fost realizat în luna aprilie 2025 pe un eşantion de 1.974 de respondenţi.

