Conform unor surse din sfera judiciară, anchetatorii DIICOT care desfășoară ancheta „Azilelor groazei” din Bihor ar fi încercat deja să pună sub sechestru toate bunurile mobile, imobile și conturile bancare identificate pe numele familiei Pașca și al celorlalți inculpați și suspecți din dosar, prejudiciul estimat până în prezent apropiindu-se de 6,4 milioane de euro, relatează gandul.ro.
Sursele menționate precizează că „procurorul de la oficiu a constituit partea civilă cu cereri de 50 000 de euro pentru fiecare dintre cele 128 de victime, echivalând o sumă totală de 6 400 000 € în daune morale, pentru care au fost dispuse sechestrări”.
Familia Pașca are dreptul să conteste ordonanța magistraților DIICOT prin care au fost puse sub sechestru bunurile mobile, imobile și conturile în dosarul penal.
Obiectivul urmărit de membrii grupului infracțional organizat, prin exploatarea vulnerabilității beneficiarilor, ar fi să obțină foloase patrimoniale (sume de bani provenite din donații, sponsorizări, contribuții, pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil, ajutoare de înmormântare și alte venituri sau prestații sociale cuvenite victimelor sau obținute în numele acestora).
În postura de lider al grupului infracțional organizat, Viorel Pașca s‑ar fi implicat direct în activitățile de recrutare, primire și adăpostire a persoanelor aflate în stare de vulnerabilitate, pe care le‑a exploatat prin menținerea într‑o stare de subordonare, obținând astfel foloase patrimoniale semnificative, având atribuții decizionale și de coordonare a activității infracționale.

