Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a prezentat luni scuze omologului său din Qatar pentru atacurile israeliene care au vizat Hamas în această țară, într-o convorbire telefonică de la Casa Albă, a indicat un diplomat pentru Reuters. Oficialul, care s-a adresat sub rezerva anonimatului, a declarat că Netanyahu și-a exprimat regretul pentru încălcarea suveranității Qatarului și moartea unui agent de securitate qatarez în atacurile din septembrie.
Președintele american Donald Trump l-a primit luni la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu intenția de a-l convinge să susțină planul de pace pentru Gaza, notează Reuters. Aceasta a fost a patra vizită a lui Netanyahu din ianuarie, când a început al doilea mandat prezidențial al lui Trump.
Conform unei surse a unei agenții care a dorit să i se păstreze anonimatul, luni, după vizita lui Netanyahu, la Casa Albă urma să sosească și o delegație din Qatar, stat care a jucat un rol important în negocierile indirecte de până acum între Israel și Hamas.
Apelul către prim-ministrul qatarez, șeicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, a avut loc în timp ce Netanyahu se întâlnea cu președintele american Donald Trump la Washington.
Conflictul actual din Fâșia Gaza a fost declanșat de atacul de o violență fără precedent comis de comandouri ale mișcărilor teroriste palestiniene Hamas și Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacul s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 de persoane au fost luate ostatece și duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 49 încă se află în Fâșia Gaza, dar armata israeliană deține informații că doar 22 dintre ele mai sunt în viață.
Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră și aeriană dură asupra pozițiilor Hamas din Fâșia Gaza, operațiune în timpul căreia, până luni la prânz, au murit 66.055 de persoane și alte 168.346 au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza.

