Blocaj în aprobarea exporturilor americane. Haosul birocratic face ca zeci de mii de cereri să rămână în aer

Date:

Zeci de mii de cereri de licențe pentru exporturi ale companiilor americane, inclusiv către China, sunt blocate din cauza disfuncționalităților din cadrul agenției guvernamentale responsabile de aprobare.

Biroul pentru Industrie și Securitate (BIS), aflat sub coordonarea secretarului Comerțului Howard Lutnick, se confruntă cu paralizie instituțională: lipsa unor reguli clare, concedieri, demisii și comunicare întreruptă cu reprezentanții industriei, au declarat surse pentru Reuters.

Cazul cel mai vizibil este al companiei Nvidia, care așteaptă licența pentru a livra cipurile H20 către China. Deși guvernul american anunțase la jumătatea lunii iulie că aprobările vor veni curând, sursele spun că nici până acum nu s-au emis licențele, punând în joc comenzi de miliarde de dolari.

Un oficial american a declarat că blocajul actual este cel mai grav din ultimele trei decenii. În 2023, timpul mediu de aprobare a unei licențe era de 38 de zile, iar 2% dintre cele aproape 38.000 de cereri au fost respinse.

BIS susține însă că nu va mai „aproba orbește” cereri care pot ridica riscuri pentru securitatea națională. Dar pentru companii, blocajele devin costisitoare. Meghan Harris, fost consilier în Consiliul Național de Securitate, a declarat: „Întârzierile și lipsa de predictibilitate ne pun într-un dezavantaj inutil”.

Mai mulți angajați au criticat stilul de conducere al lui Jeffrey Kessler, noul subsecretar al BIS, acuzându-l de hipercontrol și lipsă de transparență. La preluarea funcției, acesta le-a cerut angajaților să limiteze contactul cu reprezentanții industriei și să înregistreze toate întâlnirile într-un tabel.

Frustrarea este tot mai mare și în rândul exportatorilor. Sean Stein, președintele Consiliului de Afaceri SUA-China, avertizează că „întregi sectoare” stagnează din cauza lipsei de aprobare pentru echipamente de producție de semiconductori.

„Între timp, companiile chineze găsesc furnizori locali sau din alte țări. Cu cât întârziem mai mult, cu atât pierdem mai multă cotă de piață”, a afirmat președintele Consiliului de Afaceri SUA-China.

Jim Anzalone, consultant comercial din Florida, spune că a primit răspunsuri negative la cereri depuse cu luni în urmă pentru exportul de echipamente în America Latină și Asia.

„Nimeni nu spune oficial care e politica sau când se va debloca situația”, a spus Anzalone.

În plus, mai multe posturi-cheie rămân vacante, iar plecările de personal continuă. Săptămâna aceasta, a avut loc și petrecerea de pensionare a directorului interimar al Oficiului pentru Controlul Exporturilor, Dan Clutch, un alt expert cu experiență care părăsește agenția într-un moment critic.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara