Min. 90. Final de meci. România, învinsă fără drept de apel!
„Tricolorii” sunt învinși cu 2-4 de Bosnia și își complică foarte tare situația în lupta pentru rămânerea în Divizia B. Echipa națională a fost clar dominată și plătește scump greșelile din apărare.
:format(jpeg):quality(80/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2026/09/rou.jpeg)
:format(jpeg):quality(80/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2026/09/rou2.jpeg)
Min. 88. Reușita României este anulată!
Bîrligea înscrie după ce reușește să depășească apărarea Bosniei, dar reușita nu este validată. Louis Munteanu, cel care a dat pasa decisivă, se afla în poziție de ofsaid.
Min. 62. Gol. România mai are speranțe!
Cicâldău reușește un gol spectaculos, cu un voleu de la peste 20 de metri, și reduce din diferența de pe tabelă. România revine la 2-4.
Min. 55. Încă o eroare mare în apărarea României! Oaspeții profită și fac 4-1
Mahmic se înalță la 6 metri și înscrie cu o lovitură de cap, după o nouă greșeală a apărării tricolorilor. Bosnia se desprinde la 4-1.
Min. 46 Prima schimbare operată de Hagi
Gh.Hagi a efectuat două înlocuiri la pauză. Valentin Mihăilă și Darius Olaru nu au mai ieșit de la vestiare. În locul lor vor intra atacantul lui DC United, Louis Munteanu, și mijlocașul lui Univ.Craiova, Alexandru Cicăldău.
Min. 45 Arbitrul a fluierat sfârșitul primului mitan
Arbitrul a fluierat sfârșitul primei reprize în care oaspeții au înscris de trei ori. Scorul la pauză este România-Bosnia 1-3.
Min.40. 1-3. Bosnia ne arată măsura neputințelor
Portarul Ionuț Radu a scăpat o minge șutată din afara careului. Atacantul Haris Tabakovic a reluat mingea din careul mic și a marcat al treilea gol al oaspeților.
Min. 33. Golul României pare să fi fost doar o coincidență
Oaspeții și-au revenit repede după golul primit și continuă să pună presiune pe echipa României. Aceștia au avut mai multe acțiuni periculoase în terenul tricolorilor, dar fazele au fost rezolvate de apărători.
Min. 28. 1-2 și speranțele reînvie
Daniel Bârligea a marcat cu capul pentru România. Atacantul din Serie A a reluat cu capul o centrare a fundașului Lisav Eissat.
Min. 22. Ies din comă
Dublă ocazie pentru România. Nicolae Stanciu a șutat de la mare distanță, dar portarul oaspeților a scos mingea de sub transversală. În urma cornerului, mingea a ajuns la atacantul Daniel Bîrligea care nu a reușit să-l învingă pe portar cu un șut din careu.
Min.19. 0-2 și se conturează un nou eșec
Gol Bosnia-Herțegovina. Muharemovic marchează pentru 2-0
Min.12. 0-1 | Nu suntem prezenți pe teren
Gol Bosnia-Herțegovina. Gigovic marchează
Min. 8. Românii sunt pasivi
Bosnia-Herțegovina a ratat deschiderea scorului prin Tabakovic
21.45 A demarat partida
Partida România-Bosnia are loc luni seară, pe Arena Națională, fără spectatori. Interdicția vine în urma sancțiunii UEFA aplicate după incidentele de la partida România–Kosovo, din noiembrie 2024.
România-Bosnia este al doilea meci al tricolorilor din actuala ediție a Ligii Națiunilor, după înfrângerea cu Suedia.
La 15 noiembrie 2024, meciul România–Kosovo, din Liga Națiunilor, nu s-a terminat pe teren. În prelungiri, jucătorii kosovari au părăsit terenul și s-au retras la vestiare. UEFA a decis ulterior ca naționala din Kosovo să piardă partida cu 3-0 și a amendat federația kosovară cu 6.000 de euro.
În cazul FRF, UEFA a dispus o amendă de 50.000 de euro și ca următorul meci de pe teren propriu să se joace fără spectatori, din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor. Sancțiunea nu preciza inițial competiția în care urma să fie aplicată.
FRF a contestat sancțiunile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dar TAS a menținut în februarie 2025 atât amenda financiară, cât și cea privind disputarea unui meci fără spectatori.
Ulterior, FRF a precizat că sancțiunea urma să fie executată în următoarea competiție organizată sub egida UEFA. Astfel, meciul România–Bosnia și Herțegovina din 28 septembrie 2026 este partida la care se aplică interdicția. Federația a anunțat oficial că meciul se va desfășura fără spectatori.
Compoziția inițială a României
România: Radu – Coubiș, Burcă, M. Ilie, Eissat – Olaru, Screciu, Dragomir – Stanciu (c) – Bîrligea, Mihăilă
Rezerve: Hindrich, Cojocaru – T. Strata, Ghiță, T. Băluță, Fl. Tănase, Cicâldău, L. Munteanu, A. Borza, Cîrjan, D. Matei, Moruțan
Tehnician: Gică Hagi
Echipa Bosniei:
Zlomislic – Memic, Katic, Muhamerovic, Kolasinac – Gigovic, Mahmic, Basic – Bajraktarevic, Tabakovic, Alajbegovic
Rezerve: Jurkas, Hamzic, Mujakic, Malic, Tahirovic, Smajlovic, Ducir, Demirovic, Lukic, Sunjic, Hasic, Radeljic
Antrenor: Sergej Barbarez

