Calculele care arată că „reforma” Guvernului lovește în garanțiile independenței justiției – Pensii mai mici decât cele bazate pe contribuții

Date:

Reforma pensiilor de serviciu, prezentată de Guvern ca o corecție necesară din rațiuni de echitate socială și pentru respectarea jaloanelor asumate prin PNRR, riscă să producă efecte contrare scopului declarat. Potrivit calculelor realizate de surse Mediafax, noile formule propuse pentru pensii le magistraților pot conduce la situații în care un judecător ar ajunge să primească o pensie mai mică decât cea rezultată exclusiv din contribuțiile plătite de-a lungul carierei, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind caracterul real al „reformei”.

Propunerile Guvernului se află în continuare în analiză la Curtea Constituțională a României, după ce cauza nu a putut fi tranșată la termenele anterioare, pe fondul unor amânări succesive și al unor tensiuni procedurale interne. Judecătorii constituționali sunt chemați să se pronunțe nu doar asupra conformității formale a legii, ci și asupra efectelor sale concrete asupra statutului magistraților.

Conform surselor Mediafax, aplicarea noii formule de calcul golește de conținut componenta de „pensie de serviciu”, care, în loc să completeze pensia contributivă, ajunge să reducă venitul final al magistratului. În aceste condiții, reforma riscă să transforme un drept consacrat într-un mecanism de penalizare financiară, sub pretextul alinierii la standarde bugetare.

Un exemplu considerat realist în sistemul judiciar este cel al unui judecător care se pensionează la 65 de ani, după 35 de ani de activitate, cu un ultim salariu brut de aproximativ 30.000 de lei și un salariu net de circa 22.500 de lei. Pensia calculată strict pe baza contribuțiilor plătite timp de 35 de ani ar fi de aproximativ 18.000 de lei net lunar.

În schimb, pensia rezultată din noua formulă propusă de Guvern, respectiv 55% din salariul brut, plafonată la 70% din net, ar fi de aproximativ 15.750 de lei net pe lună. Diferența este semnificativă: magistratul ar urma să primească cu circa 2.250 de lei mai puțin decât un pensionar obișnuit, a cărui pensie este calculată exclusiv pe principiul contributivității.

Această situație contrazice însăși rațiunea invocată de Guvern pentru reformă. Potrivit jurisprudenței constante a CCR și a instanțelor europene, pensia magistratului nu este un privilegiu, ci o garanție instituțională menită să asigure independența justiției, prin menținerea unui nivel de trai suficient de apropiat de ultimul salariu și prin protejarea judecătorului de presiuni, influențe sau riscuri de corupție.

Procedura de analiză a propunerilor Guvernului la Curtea Constituțională a fost marcată de amânări și tensiuni procedurale interne. Următorul termen stabilit de Curtea Constituțională pe tema pensiilor magistraților este 16 ianuarie, dată la care judecătorii sunt așteptați să tranșeze o dispută cu miză majoră nu doar pentru sistemul judiciar, ci și pentru raportul de forțe dintre puterea executivă și garanțiile constituționale ale independenței justiției.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara