Avertismentul de tip Cod portocaliu se aplică județelor Satu Mare, Maramureș, Bistrița‑Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș‑Severin, Timiș și Arad.
În aceste regiuni se va resimţi caniculă și un disconfort termic accentuat, indicele temperatură‑umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor varia între 32‑34 °C în sudul și estul Transilvaniei și 38‑39 °C pe Câmpia de Vest. În timpul nopţii, temperaturile vor rămâne tropicale, cu valori minime cuprinse, în general, între 17 și 22 °C.
Restul țării va fi sub avertisment de tip Cod galben sâmbătă. Conform datelor ANM, în aceste zone se vor înregistra temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, cu maxime între 30‑34 °C, un disconfort termic puternic și un ITU care atinge sau depășește ușor pragul de 80 de unităţi în zonele de câmpie și, sporadic, în cele de deal. Temperatura minimă va oscila, în general, între 17 și 20 °C.
Aceste avertizări intră în vigoare sâmbătă, ora 10:00, și rămân valabile până duminică, ora 10:00.
Duminică se intră în Cod roșu
În dimineața zilei de duminică vor intra în vigoare noi avertizări de tip Cod roșu, Cod portocaliu și Cod galben pentru caniculă.
Codul roșu va acoperi zona Crișana, Maramureș, Transilvania și partea de nord a Moldovei. Temperaturile vor fi extreme, apropiindu‑se de recordurile absolute ale lunii iunie, cu un disconfort termic foarte accentuat și un ITU peste pragul de 80 de unităţi. Maximele vor oscila între 35‑38 °C, cu valori de 39‑40 °C în Maramureș, Crișana și nord‑vestul Transilvaniei.
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2026/06/canicula-duminica.jpg)
Noaptea duminică va fi tropicală, cu valori minime cuprinse, în general, între 17 și 25 °C.
În Banat, Oltenia, majoritatea Munteniei și a Moldovei se va aplica Codul portocaliu. Valul intens de căldură va continua, cu caniculă și un disconfort termic ridicat, iar ITU va depăși pragul de 80 de unităţi. Maximele vor varia între 34‑38 °C, cele mai mari valori fiind în Banat. În timpul nopţii, temperaturile vor rămâne tropicale, cu minime între 17 și 22 °C.
Codul galben va fi valabil duminică în Dobrogea și în zona de sud‑est a Munteniei. Se așteaptă temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, cu maxime între 30‑34 °C, disconfort termic accentuat și un ITU care ajunge la pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura minimă va fi cuprinsă între 19‑21 °C, cu valori ușor mai mari, 23‑24 °C, pe litoral și în Delta Dunării.

