Deputatul USR Cătălin Drulă, care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile pentru Primăria Capitalei, spune că PSD-ul este cel care blochează organizarea alegerilor în Capitală. El a precizat că „le e frică că ar pierde, altfel, le-ar organiza”. Drulă a mai spus că o nouă discuție în coaliție cu privire la alegeri va avea loc lunea viitoare.
„Acem o lege care prevede că aceste alegeri trebuie organizate de urgență, în momentul vacantării poziției, în maximum 90 de zile. Faptul că nu există niște sancțiuni nu e un motiv ca liderii statului român să nu respecte legea. Până la urmă, dacă noi, ca demnitari, ca lideri politici, nu dăm exemplu într-un stat de drept, că suntem primii care respectăm legea, cum putem să mai susținem acest lucru în fața cetățenilor?”, a spus Cătălin Drulă, în emisiunea România Politică de la Prima News, despre blocajul din coaliție privind organizarea alegerilor în Capitală.
Potrivit lui Drulă, PSD-ul este cel care face acest blocaj. „Cred că le e frică că ar pierde aceste alegeri, dacă le-ar câștiga, ar organiza alegeri”, a menționat el, arătând că alegerile nu se organizează că vrea sau nu un partid. Drulă a mai spus că el nu știe ca premierul Ilie Bolojan să nu vrea să organizeze alegerile.
„Înțeleg că este o amânare pentru lunea viitoare, când va avea loc o nouă discuție. Premierul Ilie Bolojan, așa cum am făcut și eu, am depus un jurământ să respectăm legea. (…) Organizarea alegerilor nu este subiect de troc, ea este obligatorie într-o democrație, este dreptul bucureștenilor să-și aleagă primarul”, a completat Drulă.
Deputatul USR a subliniat că organizarea alegerilor este o chestiune de respectare a legii și a drepturilor cetățenilor, și nu ar trebui să fie influențată de interesele politice ale partidelor. El a reiterat că va continua să lupte pentru organizarea alegerilor în Capitală, în conformitate cu legea și cu dorințele cetățenilor.

