Este o veste bună că a fost investit un nou executiv, deoarece primarii au stat „ca pe ace”, declară Ion Stamatoiu, primarul social-democrat al comunei Scoarța.
„Avem investiții care așteaptă să primească ordinul de start, șantieri în curs, tot felul de dificultăți. Noul guvern să nu uite că a ajuns acolo datorită celor de la bază”, afirmă Stamatoiu.
Primarii se așteaptă la rectificarea bugetară, care ar trebui să aibă loc în luna noiembrie.
La Scoarța au avut loc investiții, anul acesta, în domeniul infrastructurii. Din excedentul bugetar, au fost asfaltate 6,8 kilometri de drumuri comunale.
Primarul Ion Stamatoiu are, totuși, două obiective majore care dependent de guvern: grădinița cu program prelungit și dispensarul uman de la Budieni.

