Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a anunțat recent că țara sa va recunoaște statul palestinian în luna septembrie, cu excepția cazului în care Israelul îndeplinește anumite condiții, printre care acordul privind încetarea focului în Gaza. Această decizie a fost luată după ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat o decizie similară.
Palestina este un stat care există și… nu prea. Are un grad ridicat de recunoaștere internațională, misiuni diplomatice în străinătate și echipe care participă la competiții sportive, inclusiv la Jocurile Olimpice. Dar, din cauza disputei de lungă durată dintre palestinieni și Israel, nu are granițe recunoscute la nivel internațional, nici capitală și nici armată.
Din cauza ocupației militare a Israelului, în Cisiordania, autoritatea palestiniană, înființată în urma acordurilor de pace din anii 1990, nu deține controlul deplin asupra teritoriului sau populației sale. În plus, Gaza, unde Israelul este, de asemenea, puterea ocupantă, se află în mijlocul unui război devastator.
Având în vedere statutul său de quasi-stat, recunoașterea este, inevitabil, oarecum simbolică. Ea va reprezenta o declarație morală și politică puternică, care va schimba puțin situația de pe teren. Însă simbolismul este puternic, remarcă analiștii politici.
Statul Palestina este recunoscut în prezent de 147 dintre cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite. La ONU, acesta are statutul de „stat observator permanent”, ceea ce îi permite să participe, dar nu și să voteze.
Guvernele britanice succesive au vorbit despre recunoașterea unui stat palestinian, dar numai ca parte a unui proces de pace, ideal în colaborare cu alți aliați occidentali și „în momentul cu impact maxim”. Guvernele considerau că a face acest lucru doar ca un gest ar fi o greșeală – ar putea face oamenii să se simtă virtuoși, dar nu ar schimba nimic în realitate.
Însă evenimentele au forțat în mod clar mâna actualului guvern. Imaginile cu foametea care se răspândește în Gaza, furia crescândă față de campania militară a Israelului și o schimbare majoră în opinia publică britanică – toate acestea au influențat gândirea guvernului.
Keir Starmer a ales să-și condiționeze angajamentul: Marea Britanie va acționa dacă guvernul israelian nu va lua măsuri decisive pentru a pune capăt suferinței din Gaza, pentru a ajunge la un armistițiu, pentru a se abține de la anexarea teritoriilor din Cisiordania – o măsură amenințată simbolic de parlamentul israelian, Knesset, săptămâna trecută – și pentru a se angaja într-un proces de pace care să conducă la o soluție cu două state.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacționat la aceste anunțuri, afirmând că decizia recompensează „terorismul monstruos al Hamas”. Opinia publică și-a pus apoi întrebarea ce efecte vor produce, în mod real, aceste schimbări de poziție din partea oficialilor europeni.
