Ce se ascunde în spatele planului de guvernare al lui Tomac? Nu mai putem trăi după ROMÂNIA creionată de pe timpul lui Ceaușescu

Date:

În cadrul emisiunii de sâmbătă la Antena 3 CNN, premierul desemnat Eugen Tomac a detaliat programul său de guvernare.

Referitor la reforma ce vizează comasarea anumitor localități, Tomac a precizat că aceasta va fi realizată „în mod voluntar”.

Toate guvernele din ultimii ani au anunțat că vor implementa această reformă teritorial‑administrativă. Este necesar un consens politic și vom purta discuții cu toate formațiunile politice, cu PNL, PSD, UDMR, pentru că nu mai putem continua cu România de pe vremea lui Ceaușescu”, a subliniat premierul desemnat.

Tomac a afirmat că „nu dispar comunele și orașele”.

„Ele rămân acolo pentru că fac parte din România, însă trebuie să avem curajul să ducem la îndeplinire această reformă”, a subliniat.

„Un guvern fără responsabilități politice față de autoritățile locale poate propune un plan ambițios de reformă administrativ‑teritoriala, o reformă esențială pentru ca România să acceseze mai eficient resursele pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziție, și, evident, pentru a face aceste comunități mult mai atractive. În acest scop, dezbaterea este necesară, inclusiv prin comasarea voluntară a unor localități”, a încheiat Eugen Tomac.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara