Christa Pike, femeia care a supraviețuit execuției eșuate în SUA, a dezvăluit un DETALIU care îți va îngheța sângele

Date:

„Contrar tuturor previziunilor, Christa Pike este trează, comunică și continuă să fie îngrijită medical de urgență. Cu toate rănilor grave la brațe, ea este totuși încătușată și legată de pat cu lanțuri. Recuperarea sa este fără precedent din perspectivă medicală. Prognosticul este încă nesigur”, au declarat avocații lui Pike într-un comunicat, citat de Associated Press.

Acesta reprezintă primul semn că starea ei s-a ameliorat de când o ambulanță a transportat-o de la o închisoare din Nashville, în miercurea trecută.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Corecțional din Tennessee a precizat că nu poate oferi alte detalii, în afară de faptul că Pike rămâne internată.

Pike a supraviețuit celor două doze de pentobarbital administrate în încercarea de a o executa pentru uciderea, prin bătaie și înjunghiere, a colegei sale de clasă Colleen Slemmer, în 1995.

Medicamentul utilizat în injecția letală nu a eliminat-o, însă avocații săi au susținut că femeia a rămas cu arsuri și bășici la nivelul brațelor.

Se află în continuare la Terapie Intensivă

Dr. Joel Zivot, profesor de anestezie și chirurgie din Atlanta, care a oferit consultanță ca expert pentru echipa juridică a lui Pike, a declarat că evoluția este „îmbucurătoare pentru o vindecare bună”. Totuși, ar putea dura săptămâni sau luni până se va putea stabili exact cum va decurge recuperarea și dacă starea sa va permite statului să încerce din nou să o execute.

„Se află încă la Terapie Intensivă. A revenit într-o oarecare măsură, încât nu mai necesită ventilator și poate vorbi, dar în niciun caz nu aș spune că nu mai prezintă riscuri grave”, a spus medicul.

Avocații lui Pike urmează să se prezinte miercuri în fața instanței, încercând să afle mai multe despre ce s-a întâmplat în timpul execuției eșuate prin injecție letală.

Aceștia îi solicită în continuare guvernatorului statului Tennessee, Bill Lee, să comute pedeapsa lui Pike în închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.

„Christa este o supraviețuitoare și își va continua vindecarea zi de zi”, au spus avocații ei.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara