Potrivit unui studiu realizat de Institutul Publicus, la solicitarea ziarului ungar „Népszava”, Partidul Tisza are o popularitate de 33% la nivelul întregii populații, în timp ce FIDESZ are o popularitate de 28%. În rândul alegătorilor care vor merge la urne cu certitudine, raportul este de 48-40 la sută în favoarea Partidului Tisza.
În ceea ce privește schimbările în ultimele luni, FIDESZ a câștigat un punct procentual în fiecare dintre cele trei grupuri de alegători, dar ambele partide au reușit să își îmbunătățească pozițiile în rândul alegătorilor care vor participa la alegeri în mod cert. Sprijinul partidelor aflate la guvernare a crescut de la 32% la 34%, iar cel al Partidului Tisza de la 37 la 38%.
Potrivit datelor, Partidul Patria Noastră (Mi Hazánk) și Coaliția Democrată (DK) ar putea avea câte un grup parlamentar, aceste formațiuni politice fiind susținute de câte 5% dintre alegătorii siguri. Partidul Câinele cu Două Cozi ar fi exclus din Parlament cu 3%.
În ceea ce privește așteptările privind alegerile, 42% dintre respondenți pariază pe FIDESZ, în timp ce 35% pariază pe Partidul Tisza. Un fapt interesant este că 24% nu pot prezice cine va fi câștigătorul alegerilor, la fel ca și 50% dintre cei care sunt indeciși.
Printre cei care doresc o schimbare de guvern, sunt într-o mare majoritate și cei care vor un fel de cooperare dintre partidele de opoziție. Doar 21% ar dori un guvern format exclusiv din politicienii Partidului Tisza, 69% ar fi de acord cu formarea unui guvern din partidele de opoziție, altele decât Partidul Tisza.
Conform calculatorului de mandate al Centrului de Cercetare 21, Partidul Tisza ar câștiga o majoritate confortabilă în Parlament, cu 110 mandate, în timp ce FIDESZ ar avea 79 de mandate, iar DK și Partidul Partia Noastră câte 5 mandate fiecare, dacă alegerile ar avea loc în această duminică.

