Locuința din Bălănești a cercetătorului Ion Popescu Voitești a găzduit, în seara de joi, un recital susținut de formația „Lyra Gorjului”, pentru a sărbători cei 150 de ani de la nașterea sa.
Turisti și locuitori, însoțiți de oficiali ai autorităților locale și județene, au participat la eveniment, bucurându‑se de posibilitatea de a vizita casa în care a locuit fondatorul geologiei românești.
La casa din Bălănești a lui Ion Popescu Voitești au sosit și stră‑strănepoți ai marelui savant. Deși nu au fost invitați oficial de autorități, au dorit să fie prezenți după ce au aflat din presă despre organizarea evenimentului, având astfel ocazia să se întâlnească pentru prima dată unii cu alții și să se bucure împreună de această manifestare.
Primarul Ovidiu Pungan a subliniat faptul că renumitul savant Ion Popescu Voitești s‑a născut în același an cu Constantin Brâncuși.
Între cei doi există o diferență de câteva luni, sculptorul fiind celebrat la nivel mondial, în timp ce savantul este cunoscut în principal în mediul academic specializat.

