Condiția pusă de Moscova pentru a putea semna memorandumul cu Ucraina

Date:

Moscova cere Ucrainei să aleagă un nou președinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Rusia să poată semna un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace. Această condiție a fost expresă formulată de directorul Departamentului Juridic al Ministerului rus de Externe, Maksim Musihin, într-un interviu pentru TASS.

Potrivit lui Musihin, este de o importanță majoră cine semnează documentele, întrucât actualul lider al Ucrainei și-a pierdut cu mult timp în urmă legitimitatea internă și externă. Prin urmare, ar putea exista probleme cu orice acord semnat de o astfel de persoană.

Diplomatul rus a insistat asupra unor garanții sigure că acordul de reglementare este semnat din partea ucraineană de „o persoană care este mandatată de popor să facă acest lucru”. În caz contrar, vor exista probleme, a avertizat el.

Volodimir Zelenski nu poate semna astfel de documente, a spus reprezentantul MAE rus. Poporul ucrainean trebuie să aleagă un nou lider prin libera exprimare a voinței, a continuat acesta.

Într-un astfel de caz, semnatarul va avea legitimitate. Și acum este vorba despre unele prevederi interne ale Constituției ucrainene. În termeni formali, președintele parlamentului (ucrainean) se bucură de o anumită autoritate pentru a semna [astfel de documente]. Dar dacă i se va permite să facă acest lucru în propria sa țară este o mare întrebare, a declarat Musihin.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imaginile din satelit care dezvăluie ce face cu adevărat ISRAELUL în Gaza

Imaginile demonstrează că Israelul ridică baze militare permanente în...

ȘOCANT! Ce s-a întâmplat laîn Bulgaria când PRO‑RUȘII au preluat controlul?

Partidul Bulgaria Progresistă, aparținând fostului președinte al Bulgariei, Rumen...

Elevă leșinată la crosul școlar din Botoșani: Descoperirea ULUITOARE a medicilor

Incident șocant la faza națională a Olimpiadei Naționale a...

Mesaj cheie înainte de votul PSD: Tudorel Toader sugerează SCHIMBAREA lui Bolojan

Fostul judecător constituțional și fost ministru al Justiției, Tudorel...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara