Universitatea Craiova a primit în această seară vizita celor de la Spartak Trnava, în prima partidă a dublei manșe din turul 3 preliminar al Conference League. Diferența valorică a celor două echipe este de partea oltenilor, lotul Universității Craiova valorând 23,48 de milioane de euro, în timp ce slovacii se pot lăuda cu 6,68 de milioane de euro.
Partida a fost una frumoasă, desfășurată la ambele porți, dar oltenii au avut o viteză în plus după un început ezitant. Spectatorii au putut vedea două reprize complet diferite. Oltenii au început cu stângul, oaspeții marcând în minutul 3, dar golul a fost anulat pentru o poziție de ofsaid.
Minutele 14 și 19 au adus faze spectaculoase cu Băluță în prim plan, dar și cu portarul Frelih, care s-a remarcat. Craiova a continuat fazele, însă mingea nu a vrut să intre în poartă. Pauză: 0 – 0.
În repriza a doua, Craiova a presei de la debut, iar rezultatul nu întârzie să apară. În minutul 51, Baiaram a preluat balonul la marginea careului și a marcat spectaculos, după ce a trimis un șut cu efect. Oltenii s-au dezlănțuit, iar trei minute mai târziu, Assad Al-Hamlawi a dublat avantajul, după ce a primit o pasă excelentă de la Băluță.
Craiova a continuat să domine și recompensa a venit spre finalul partidei, când șutul lui Baiaram a fost respins în față de portarul oaspeților, Mora a fost atent, a marcat și a dus scorul la 3-0.
Echipele de start au fost:
Universitatea Craiova: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Mora, Teles, Băluță, Cicâldău, Bancu – Al-Hamlawi, Baiaram
Rezerve: Barbu, Băsceanu, Crețu, Houri, Lung, Matei, Anzor, Mogoș, Nsimba, Rădulescu, F. Ștefan, Stevanovic
Spartak Trnava: Frelih – Nwadike, Kostrna, Twardzik – Holik, Prochazka, Kratochvil, Mikovic – Azango, Duris, E. Daniel
Rezerve: Badolo, Jureskin, Karhan, Kudlicka, Giorgi, Paur, Sabo, Skrbo, Tomic, Ujlaky, Vantruba, Vasil
Dacă va trece de Spartak Trnava, Universitatea Craiova va da în play-off-ul UECL peste Viking din Norvegia sau Istanbul Bașakșehir din Turcia.

