Președintele american Donald Trump a extins marți interdicția de intrare în Statele Unite la cetățenii altor șapte țări, printre care Siria și Palestina, a anunțat Casa Albă.
El „a semnat o proclamație prin care restrânge și limitează și mai mult intrarea unor cetățeni străini, cu scopul de a proteja securitatea Statelor Unite”, a anunțat pe X Casa Albă.
Noile țări vizate de această interdicție totală sunt Burkina Faso, Niger, Mali, Sudanul de Sud și Siria, iar Laos și Sierra Leone trec de la restricții parțiale la restricții totale, potrivit proclamației semnate de președintele american.
Palestinienii care dețin documente de călătorie emise de Autoritatea Palestiniană (AP) sunt de asemenea vizați de această interdicție totală.
Siria este vizată la câteva zile după un atac sângeros care a vizat militari americani în centrul țării.
Administrația Trump a anunțat că a identificat țări în care verificările sunt „atât de insuficiente, încât justifică o suspendare totală sau parțială a admiterii cetățenilor acestor țări”.
În proclamație apar însă excepții în cazul unor rezidenți permanenți legali, unor titulari ai unor vize existente, anumitor categorii de vize, de exemplu ale atleților sau diplomaților, și unor persoane a căror intrare servește intereselor naționale ale Statelor Unite.
Donald Trump poartă, de la întoarcerea sa la putere, în ianuarie, o campanie vastă împotriva imigrației ilegale și a înăsprit în mod considerabil condițiile intrării în Statele Unite și emiterii de vize, invocând apărarea securității naționale.
Aceste măsuri vizează să interzică intrarea pe teritoriul american a străinilor care „au intenția să amenințe” americanii, potrivit Casei Albe.
Ele vizează de asemenea străini care „ar putea dăuna culturii, Guvernului, instituțiilor sau principiilor fondatoare” ale Statelor Unite.
Locatarul Casei Albe i-a atacat recent în mod virulent pe somalezi și a anunțat că nu-i vrea „la noi acasă”.
În iunie, el impunea restricții de intrare pe teritoriul american cetățenilor din 12 țări, în principal din Africa și Orientul Mijlociu – și anume din Afganistan, Myanmar, Ciad, Republica Congo (Congo-Brazzaville), Guineea Ecuatorială, Eritreea, Haiti, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen.
În schimb, Casa Albă evocă marți „progrese semnificative” în Turkmenistan – una dintre cele mai închise țări din lume, situată în Asia Centrală.
Cetățenii acestor țări vor putea să obțină vize americane, dar numai ca neimigranți.

