La 36 de ani de la Revoluția din 1989, Petre Roman afirmă că politica românească a ultimelor decenii poartă o „umbră” majoră. În opinia sa, clasa politică nu a reușit să construiască un proiect autentic orientat către oameni și către interesul național.
Așteptările din 1989 nu s-au împlinit
Întrebat duminică, la Alba Iulia, dacă România de astăzi este așa cum și-o imagina în momentul căderii regimului comunist, fostul prim-ministru a vorbit deschis despre dezamăgirea acumulată în timp. Acesta consideră că șansele create imediat după Revoluție nu au fost valorificate la nivelul la care ar fi fost posibil.
„Sigur că am sperat la mai mult și mai ales faptul că am fi putut realiza mai mult, așa cum am început, de altfel. Asta ne aduce așa, o oarecare umbră asupra noastră. Nu am reușit să construim o politică devotată oamenilor și interesului național, în apărarea interesului național. Nu am reușit acest lucru, așa cum gândeam eu atunci”, a declarat fostul prim-ministru.
Revoluția, trăită ca un moment prezent
În contextul comemorării a 36 de ani de la Revoluția din 1989, Petre Roman spune că retrăiește emoțiile din acele zile. Pentru el, perioada actuală readuce sentimentul intens al momentului în care românii și-au câștigat libertatea. Potrivit fostului premier, această încărcătură simbolică accentuează contrastul dintre speranțele de atunci și realitatea politică de astăzi.

