Piața asigurărilor obligatorii auto din România începe anul 2026 într-o poziție mult mai bună decât în perioada recentă, chiar dacă experiențele din ultimii ani mențin o doză de prudență. Evaluarea aparține lui Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care descrie o stabilizare clară a segmentului RCA.
Oficialul a prezentat această analiză într-o „fotografie de moment”, realizată la solicitarea Medaifax, în contextul în care, pentru prima dată în ultimii trei ani, piața funcționează fără plafonarea tarifelor.
Ridicarea plafonului tarifar a avut loc la 1 iulie 2025, marcând revenirea la un regim de prețuri complet liberalizate. Măsura de înghețare fusese introdusă la 11 aprilie 2023, inițial pentru șase luni, cu scopul de a preveni scumpiri accentuate după retragerea autorizației Euroins.
Potrivit lui Sorin Mititelu, comportamentul actorilor din piață s-a îmbunătățit considerabil, iar mecanismele de funcționare sunt mai solide decât în trecut. „Piața asigurărilor RCA din România este astăzi una stabilă și funcționează după reguli sănătoase, fiind marcată de o conduită mult îmbunătățită față de trecut, atât din partea asigurătorilor, cât și a intermediarilor”, a declarat Sorin Mititelu.
Vicepreședintele ASF a evitat să avanseze estimări privind evoluția tarifelor RCA, subliniind că fluctuațiile sunt normale într-o economie liberă. Accentul este pus pe capacitatea instituțională de a gestiona eventualele conflicte dintre participanții la piață. „Într-o economie liberă, este firesc că prețurile să varieze, iar ocazional să apară mici divergențe între părți; esențial este însă faptul că avem acum instrumente eficiente de mediere și de soluționare a litigiilor și tindem către a avea o cultură a respectului reciproc”, a subliniat vicepreședintele ASF.
În ultimele luni au existat semnale publice legate de posibile comportamente discutabile ale unor companii, asemănătoare cu cele ale firmelor care au părăsit anterior piața RCA. Mititelu afirmă însă că datele nu confirmă o problemă generalizată. „Analiza datelor oficiale confirmă că numărul reclamațiilor și al litigiilor este foarte mic în raport cu volumul total de polițe încheiate”, a subliniat oficialul ASF.
Conform celui mai recent raport ASF privind evoluția pieței de asigurări în primele nouă luni din 2025, la finalul lunii septembrie erau autorizate șapte companii să emită polițe RCA: Allianz-iriac Asigurări SA, Asirom Vienna Insurance Group SA, Eazy Asigurări SA, Generali Romania Asigurare Reasigurare SA, Grawe Romania Asigurare SA, Groupama Asigurări SA și Omniasig Vienna Insurance Group SA.
Pe lângă acestea, trei sucursale activează în baza dreptului de stabilire, fără a fi supravegheate direct de ASF, dar în coordonare cu autoritățile din țările de origine: Axeria IARD, Hellas Direct și Interamerican Hellenic Insurance Company.
Valoarea totală a primelor brute subscrise pe segmentul RCA de asigurătorii autorizați, sucursale și companii FoS a ajuns la 7,55 miliarde lei în primele nouă luni din 2025, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 11% față de perioada similară a anului anterior.

