Producătorii auto europeni ar putea beneficia de pe urma noului acord comercial dintre Uniunea Europeană și India, care prevede reducerea semnificativă a taxelor vamale pentru importurile de autoturisme. Acest lucru vine în contextul presiunilor generate de tarifele americane și de războiul prețurilor din China.
Acordul deschide doar puțin calea, spun analiștii, deoarece piața indiană este dominată de mărcile locale și de rivalii din Asia, cum ar fi Suzuki Motor și Hyundai. Aceștia vând modele precum Suzuki Wagon R kei car, un vehicul accesibil, mai mic decât un Mini Cooper.
Stefan Bratzel, de la compania germană CAM, a apreciat că este un început, dar a subliniat că producătorii europeni trebuie să se adapteze la specificul pieței indiene, care cere mașini ieftine, fiabile și stabile. El a menționat că Suzuki a beneficiat de pe urma „kei car”, care sunt populare în Japonia.
Producătorii auto europeni au o cotă de piață de sub 3% în India, potrivit datelor din industria auto indiană. Piața țării din Asia de Sud este dominată de Suzuki Motor și firme locale, cum ar fi Mahindra și Tata, care împreună dețin două treimi din piață.
India are a treia cea mai mare industrie auto mondială, după SUA și China, dar piața sa internă de 4,4 milioane de vehicule este una din cele mai protejate, taxele actuale ridicându-se la 70% și 110% la mașinile importate.
Un purtător de cuvânt al celui mai mare producător auto european, Volkswagen, a declarat că India este o piață care înregistrează o creștere dinamică și are o importanță strategică considerabilă pentru grup. Reprezentanții BMW nu au dorit să facă comentarii, iar cei ai Mercedes-Benz au precizat că reducerea taxelor vamale ar trebui să sprijine producătorii auto din ambele regiuni.
Fabio Hoelscher, analist la Warburg Research, a apreciat că o reducere a taxelor vamale la 40% ar face producătorii europeni de mașini de lux mai competitivi.
Taxele vamale americane și războiul prețurilor din China au determinat mulți producători auto să ia în considerare noi piețe în creștere, cum ar fi India, unde piața ar urma să crească cu peste o treime, la șase milioane de vehicule pe an până în 2030.
Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că India a fost de acord să reducă taxele vamale pentru un număr limitat de mașini din UE, care au prețuri de import de peste 15.000 de euro. În timp, taxele vamale vor fi reduse cu încă 10%, susțin sursele.
Rico Luman, analist la ING, a apreciat că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și India „s-ar putea transforma într-o oportunitate semnificativă pentru producătorii auto europeni” pe termen mediu. „Piața auto din India este încă în stadiul timpuriu al maturizării, ceea ce înseamnă că există un potențial de creștere substanțial”, a declarat Luman.

