Emmanuel Macron critică noile tarifele ale lui Donald Trump: „UE trebuie să mobilizeze toate instrumentele aflate la dispoziția sa”

Date:

Președintele francez, Emmanuel Macron, a exprimat sâmbătă, pe platforma X, „dezaprobarea foarte puternică” a Franței și a făcut apel la UE „să apere cu hotărâre interesele europene”, după decizia lui Donald Trump de a impune taxe vamale de 30% de la 1 august asupra produselor din UE.

Președintele francez invită în special Comisia Europeană „să accelereze pregătirea de contramăsuri credibile, prin mobilizarea tuturor instrumentelor la dispoziția sa”, „dacă nu se ajunge la niciun acord până la 1 august”. El a mai afirmat că UE negociază cu Washingtonul de mai multe săptămâni „pe baza unei oferte solide și de bună credință”.

Președintele francez consideră că ține „mai mult ca niciodată de Comisie să afirme determinarea Uniunii de a apăra cu hotărâre interesele europene”. „Franța susține deplin Comisia Europeană în negocierea care se va intensifica pentru a ajunge la un acord reciproc acceptabil până la 1 august, în așa fel încât el să reflecte respectul datorat partenerilor comerciali precum Uniunea Europeană și SUA, cu interese împărtășite și cu lanțuri de valori integrate”, a mai apreciat șeful statului francez.

Deși a criticat noile taxe vamale anunțate de Donald Trump sâmbătă, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat că UE dorește în continuarea să ajungă la un acord comercial cu Washingtonul. Președintele american, care a impus și Mexicului taxe vamale de 30%, și-a justificat decizia prin dezechilibrul comercial între țara sa și UE.

În 2024, SUA au anunțat un deficit comercial de 236 de miliarde de dolari cu Uniunea (+13% într-un an), care a exportat bunuri în valoare de 606 miliarde de dolari pe teritoriul primei economii mondiale, potrivit cifrelor biroului reprezentantului american pentru comerț.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imaginile din satelit care dezvăluie ce face cu adevărat ISRAELUL în Gaza

Imaginile demonstrează că Israelul ridică baze militare permanente în...

ȘOCANT! Ce s-a întâmplat laîn Bulgaria când PRO‑RUȘII au preluat controlul?

Partidul Bulgaria Progresistă, aparținând fostului președinte al Bulgariei, Rumen...

Elevă leșinată la crosul școlar din Botoșani: Descoperirea ULUITOARE a medicilor

Incident șocant la faza națională a Olimpiadei Naționale a...

Mesaj cheie înainte de votul PSD: Tudorel Toader sugerează SCHIMBAREA lui Bolojan

Fostul judecător constituțional și fost ministru al Justiției, Tudorel...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara