Moartea neagră sau Ciuma neagră a devastat Europa la sfârșitul anilor 1340, ucigând zeci de milioane de oameni și reducând la jumătate populația continentului în doar câțiva ani.
Oamenii de știință știu de mult timp că agentul care a provocat ciuma a fost bacteria Yersinia pestis, transmisă de purici și șobolani. Totuși, rămâne încă în dezbatere modul în care pandemia s-a răspândit atât de rapid în Europa medievală și de ce a izbucnit exact în acel moment.
Un nou studiu publicat în Communications Earth & Environment sugerează că declanșarea pandemiei de ciumă nu a fost determinată exclusiv de războaie sau comerț, ci și de condiții climatice generate de erupții vulcanice.
Cercetătorii susțin că două veri neobișnuit de reci, posibil cauzate de straturi de cenușă vulcanică ajunse în atmosferă, au afectat grav recoltele din întreaga regiune mediteraneană.
Aceste evenimente climatice dramatice au forțat orașele-stat italiene, aflate sub presiune alimentară, să redeschidă rutele comerciale de cereale către Marea Neagră, exact în perioada în care ciuma circula deja în acea zonă.
În acest context, cercetătorii au analizat inelele copacilor și carotele de gheață din perioada respectivă, observând că arborii din zona Pirineilor înalți au avut dificultăți de creștere în verile anilor 1345 și 1346.
Inelele copacilor din acea perioadă indică episoade de frig neobișnuit în sezoanele de vegetație, iar alte opt serii de date dendrocronologice din Europa confirmă aceleași semnale.
În aceiași ani, carotele de gheață din Groenlanda și Antarctica au înregistrat creșteri ale nivelului de sulf – un reziduu transportat în aer de erupțiile vulcanice.
Relatările istorice reflectă situația de la sol. Cronicari din Japonia până în Franța au menționat ceruri persistent acoperite de nori între anii 1345 și 1347.
În Italia și zonele învecinate, recoltele au fost slabe în 1345 și 1346, iar prețurile cerealelor au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 80 de ani.
Pe măsură ce rezervele s-au diminuat la începutul lui 1347, tensiunile sociale au crescut în marile orașe-stat.
Veneția și Genova nu erau actori pasivi pe piața alimentară. Până în secolul al XIV-lea, dezvoltaseră sisteme extinse de aprovizionare și investeau masiv în rezerve strategice.
Însă geopolitica le-a blocat: din 1343, se aflau în război cu Imperiul Mongol pentru accesul la Marea Neagră, pierzând o rută vitală de aprovizionare cu cereale.
Răcirea climei în bazinul mediteranean a agravat situația. Cu Sicilia, Spania și Africa de Nord afectate la rândul lor de recolte slabe, republicile maritime italiene au ajuns într-un impas.
În 1347, au fost nevoite să facă pace cu mongolii, din cauza presiunii generate de lipsa alimentelor. În câteva luni, galerele încărcate cu grâne au plecat din nou din porturile Mării Negre, din Crimeea și de-a lungul actualei coaste a Ucrainei.
Potrivit studiului, acestea au transportat fără să știe nu doar grâu, ci și ciuma. Ciuma, cenusa vulcanică și cerealele au creat un lanț de evenimente care au dus la răspândirea rapide a pandemiei în Europa medievală.
Sistemele alimentare, sanitare și financiare ale lumii sunt interconectate. O perturbare într-un domeniu poate declanșa efecte în lanț, iar comerțul poate transforma rapid pericole locale în dezastre continentale.
Prin urmare, cercetătorii concluzionează că erupțiile vulcanice din Evul Mediu ar fi putut declanșa cea mai mortală ciumă din istoria omenirii, atrăgând atenția asupra importanței condițiilor climatice și a impactului lor asupra societăților umane.
