Europa League. FCSB, învinsă de Bologna la București, după un start de meci dezastruos pentru campioana României. Reacția lui Becali

Date:

Echipa bucureșteană FCSB a pierdut cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în fața formației italiene Bologna, în a treia etapă a Europa League.

FCSB a început timid meciul și a fost prima care a dat greș. În minutul 9, jucătorul Şut a pierdut ușor mingea, Dallinga a centrat în fața porții, iar Jens Odgaard a deschis scorul.

După numai trei minute, Lykogiannis a centrat în careu, Lixandru a reluat cu capul spre propria poartă și Târnovanu a respins în extremis, însă mingea a ajuns la Thijs Dallinga, care a înscris la colțul lung.

În minutul 22, Heggem a ratat șansa de a mări avantajul oaspeților, iar în minutul 33 Orsolini a înscris, după o piruetă în careu, dar golul a fost anulat din cauza unei poziții de ofsaid.

FCSB a avut prima ocazie în minutul 37, când Skorupski a scos lovitura de cap a lui Ngezana, intervenind imediat și la șutul lui Şut. Bucureștenii au revenit, dar nu au putut marca.

La pauză, ambele echipe au efectuat câte două schimbări, iar nou-intratul Bîrligea a înscris pentru gazde, de lângă Lucumi, în minutul 54.

Târnovanu a scos șutul lui Odgaard, în minutul 68, apoi șutul lui Dallinga din minutul 72. Tot Târnovanu a apărat excepțional în minutul 81, la șutul lui Odgaard.

A venit bara lui Orsolini, din minutul 83, dar nu s-a mai înscris și FCSB a pierdut cu 1-2.

Pentru bucureșteni, care au rămas cu trei puncte în Europa League, urmează meciul cu FC Basel.

Gigi Becali: „Meciul l-a pierdut Şut, o să rupă banca”

Gigi Becali a declarat, joi seara, după meci, că vinovat pentru înfrângere este Adrian Şut.

„Ce să zic? Meciul l-a pierdut Şut. Dacă faci o greșeală și primești gol în minutul 9 se duce totul de râpă. Așa a fost. Bologna nu a fost o echipă extraordinară. Am greșit și eu, l-am scos pe Thiam, l-am băgat pe George Popescu. Ce să faci cu George Popescu? Dacă le dai un cadou în minutul 9, se demoralizează echipa.”

„Să vină perioada de transferuri și să vadă Şut, care era cel mai bun, să vadă cum e să stea pe bancă și o să rupă banca. Şut, tu te crezi șeful la echipa asta? Bați tu totul? El s-a dus să ia mingea, e jupân Şut. Să vedem ce jupân o să fie pe bancă”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Adrian Şut a recunoscut că din cauza sa a început FCSB prost meciul.

„Am început meciul foarte prost din cauza greșelii mele. Când începi meciul cu 0-1, este foarte greu să te redresezi. Am avut atitudine în această seară. Cred că în a doua repriză am fi putut să și egalăm. Despre arbitraj n-aș vrea să vorbesc. Într-adevăr, ar fi putut să ne dea și nouă niște faulturi, dar n-aș vrea să comentez.”

„Mi-am asumat acea greșeală. Cred că acolo s-a schimbat partida. N-aș vrea să comentez declarațiile patronului. Cu siguranță, eu o să încerc să muncesc, să fiu foarte bun, și cu siguranță atunci voi juca.”

„Spre final de primă repriză am ridicat nivelul, am avut ocazii. Nu pot să mă gândesc cum am putea ieși din pasa proastă. Este o perioadă lungă în care nu legăm rezultate pozitive. Supărarea este mare, dar nu putem să stăm căzuți. Trebuie să ne ridicăm pentru a ne reveni”, a spus Adrian Şut la Prima Sport.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara