Sâmbătă, reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență din București au anunțat că evoluția stării de sănătate a antrenorului Mircea Lucescu se încadrează în patologia existentă și are o dinamică pozitivă.
”Luând în considerare interesul natural din spațiul public, facem următoarea precizare: evoluția pacientului este conformă cu patologia prezentă și prezintă o tendință favorabilă. SUUB va comunica oficial orice aspect de interes public, dacă va fi nevoie, rugând la respectarea demnității și a intimității individuale a fiecărui pacient”, se arată în comunicatul spitalului.
Vineri, Mircea Lucescu a avut un infarct miocardic acut.
La sfârșitul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat în regim de urgență la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice care preceda un antrenament al echipei naționale, fiind afectat de eșecul de a se califica pentru Cupa Mondială 2026, în urma înfrângerii suferite împotriva Turciei joia precedentă.

