Președintele Donald Trump a menționat din nou sâmbătă că dorește să se implice direct în procesul de selectare a noului lider al Iranului, explicând că intenționează să evite situația în care Statele Unite ar trebui să intervinați la fiecare decade.
„Scopul nostru este să nu fim nevoiți să revenim la fiecare cinci ani sau la fiecare zece ani pentru a rezolva această problemă. Ne dorim să avem un președinte care nu va conduce țara în război”, a spus Trump jurnaliștilor aflați la bordul avionului prezidențial Air Force One, potrivit unui raport CNN citat de Mediafax.
La începutul săptămânii, Trump a declarat pentru publicația Axios că el ar trebui să fie „implicat în numirea” următorului șef al statului iranian.
Într-un interviu anterior acordat pentru CNN, fostul președinte american a arătat că este deschis să colaboreze cu un lider religios în Iran.
„Da, ar putea fi posibil. Cred că depinde de persoana respectivă. Nu am nimpic contra liderilor religioși. Cunosc mulți lideri religioși și sunt foarte buni”, a declarat Trump în interviul pentru CNN.

