Ministrul Muncii, Florin Manole, consideră că decizia premierului Ilie Bolojan de a amâna decizia privind majorarea salariului minim este înțeleaptă, având în vedere dezacordul dintre partenerii sociali, respectiv sindicate și patronate.
„Premierul a decis să amâne decizia și cred că a fost o măsură înțeleaptă, și pentru că partenerii sociali erau în dezacord, sindicatele și patronatele. În afară de asta, sigur, putem să avem și o discuție politică și da, PSD își asumă public faptul că este susținătorul creșterii salariului minim”, a declarat Florin Manole.
Ministrul Muncii a precizat că, dincolo de opinii politice sau partizane, sindicate-patronate, trebuie să se țină cont și de faptul că există niște argumente care îi dau dreptate în a considera că salariul minim trebuie să crească. „Avem inflație, o inflație destul de mare. Pentru anul viitor, inflația va rămâne destul de sus și ea. Asta înseamnă o scădere a puterii de cumpărare. Și asta înseamnă că trebuie să compensăm într-un fel pierderea puterii de cumpărare de către cetățean. O măsură poate să fie aceea cu tichetele de masă, o măsură parțială”, a declarat Florin Manole.
Ministrul Muncii a mai precizat că majorarea cuantumului tichetelor de masă este o idee susținută de patronate și sindicate. „Creșterea de la 40 la 50 de lei a cuantumului tichetelor de masă este o idee susținută și de patronate și de sindicate. Și este o discuție de la care se poate pleca în legătură cu măsuri de sprijin pentru a susține veniturile populației cu venituri reduse”, a mai declarat Manole.
Întrebat dacă anul viitor va crește salariul minim, ministrul Muncii a precizat că are suficiente argumente pentru a susține acest lucru. „Orice ministru al Muncii va vrea mereu ca salariul minim să crească. Așa este normal. Și este rolul ministrului Muncii să argumenteze în favoarea lucrătorilor. Avem argumente, le vom folosi și public în discuții precum aceasta și în formatul discuțiilor politice din coaliție sau din Consiliul Național Tripartit. Oriunde argumentele sunt importante. În ce măsură ele vor fi câștigătoare sau nu, o să vedem”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Guvernul a transmis, recent, că este foarte probabil ca salariul minim brut pe țară garantat în plată să rămână și anul viitor la nivelul din acest an, iar consultările vor continua și luna viitoare.
Prim-ministrul Ilie Bolojan le-a spus partenerilor sociali motivele pentru care anul viitor salariile din sectorul public vor rămâne la valoarea din acest an și a arătat că înțelege că oamenii cu salarii mici sunt cei mai afectați de creșterea costului vieții, dar, în egală măsură, o eventuală creștere anul viitor a salariului minim brut va genera creșteri în cascadă a multor salarii.

