Furtună puternică în vestul țării. Cel puțin 10 persoane au fost rănite la un concert, în Timișoara. Pagube și în Caraș-Severin

Date:

România este împărțită între caniculă și furtuni. Temperatura resimțită sâmbătă de români a fost de 48 de grade Celsius. În majoritatea zonelor a dominat arșița, dar în unele părți din țară, vijeliile și-au făcut simțită prezența. A fost rupere de nori în județele Caraș-Severin, Timiș și Sibiu.

La Timișoara, cel puțin 10 persoane au fost rănite la un concert, iar în Reșița mai multe acoperișuri au fost smulse de vântul puternic. Un copac a căzut peste o persoană în Timișoara, iar pompierii au intervenit pentru a o salva. Persoana a fost transportată de urgență la spital.

În județul Sibiu, mai multe străzi s-au inundat după ce râul Cisnadie a ieșit din matcă. Probleme au fost și în Caraș-Severin, unde vântul a luat pe sus acoperișurile mai multor case.

Meteorologii au anunțat că în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei și în vestul Olteniei vor fi vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de până la 40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

ISU Timiș a anunțat că pompierii au intervenit pentru degajarea a 10 copaci căzuți în municipiul Timișoara, 2 în localitatea Buziaș și unul în comuna Pișchia. De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție și a unui panou publicitar în Timișoara, precum și la adunarea unor fire de curent căzute pe stradă.

Potrivit ISU Timiș, zece persoane au solicitat sprijin medical, acestea fiind spectatori la un concert. Cinci victime au fost transportate la spital, stabile, cu excoriații la nivelul membrelor superioare și cap, o femeie cu luxație. Patru victime au avut atac de panică, iar un bărbat cu luxație a refuzat transportul la spital.

Județul Timiș este sub avertizare cod portocaliu de vijelii până la miezul nopții..Failibilitatea unei astfel de situații este destul de ridicată, astfel fiind indicat să fim atenți și să evităm deplasările care nu sunt strict necesare.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Bogdan Rodeanu respinge ideea guvernului tehnocrat: Ce ascund cu adevărat PSD‑ul și AUR?

Bogdan Rodeanu a avertizat că un guvern condus de...

Cine va numi noul ȘEF al CE Oltenia? „Sperăm să încetinească programul diabolic” – Gorjul de Azi

Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a declarat...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara