George Simion promite redeschiderea minelor și „decrete din prima zi” pentru CEO: Întâlnire cu liderii sindicali din Oltenia

Date:

Mai mulți lideri de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) s-au întâlnit miercuri, 8 mai 2025, la București, cu George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale. Discuțiile au vizat viitorul companiei energetice și strategiile pe care liderul suveranist le propune în eventualitatea în care va ajunge la Palatul Cotroceni.

Printre participanți s-a aflat și Ion Fugaru, fost viceprimar al orașului Târgu-Cărbunești, cunoscut susținător al curentului suveranist. Acesta a declarat că George Simion a promis măsuri radicale pentru salvarea CEO:

Se va redeschide tot. Va fi aplicată metoda Trump. Vor fi semnate decrete din prima zi de după depunerea jurământului.”

Simion ar fi asigurat participanții că minele și capacitățile de producție din cadrul CEO vor fi repornite, iar restructurările forțate vor fi blocate. De asemenea, potrivit lui Fugaru, candidatul AUR ar fi transmis că, odată ajuns în funcția supremă, va elimina promovările „pe pile și apartenență politică” în administrațiile publice:

„Nu vor mai fi promovați incompetenți în funcții de conducere”, susține fostul viceprimar din Târgu-Cărbunești.

Întâlnirea vine pe fondul nemulțumirilor tot mai mari în rândul angajaților CEO, afectați de procesul de restructurare și de incertitudinile legate de Planul de Tranziție Justă.

Este de așteptat ca AUR să își intensifice campania în județele miniere ale României, mizând pe nemulțumirea socială și pe retorica suveranistă.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Doi meteoriți găsiți în Sahara ar putea proveni de pe cea mai puțin studiată planetă din sistemul solar. Concluziile experților

Cercetătorii suspectează că doi meteoriți găsiți în deșertul Sahara...

O femeie a fost strivită de doi bolovani în Bucegi. Salvamontișii au solicitat ajutorul unui elicopter

Echipele Salvamont Brașov au intervenit pentru salvarea unei femei...