Poemele mele jale: Înainte de a deveni un mare romancier, Mircea Cărtărescu a scris împotriva comunismului.
Acesta este titlul recenziei semnate de Haas, care susține că „un premiu Nobel pentru Mircea Cărtărescu ar fi trebuit acordat de mult timp, ținând cont de romanele și povestirile sale publicate în ultimele trei decenii”.
Recenzia lui Haas a fost ocazionată de publicarea în limba germană a volumului de poezie „Du trägst meine Samstage, ich deinen Oktober“ („Îmi porți sâmbetele, eu îți port octombrie“), lansat de editura vienéză Zsolnay.
Tranziția de la poezie la literatură a lui Cărtărescu
Este vorba de o selecție realizată cu susținerea autorului, într-o traducere pe care Haas o laudă fără rezervă – Ernest Wichner, traducătorul de lungă dată al lui Cărtărescu în germană.
Haas pleacă de la un fapt care poate fi necunoscut publicului germanofon, și anume că, înainte de a trece la proză, Cărtărescu a creat exclusiv poezie.
„O poezie care”, scrie Haas, „în România comunistă a reușit cu greu să o publice”, precum și o poezie care „anticipează multe elemente ale prozei sale halucinante, ca luate dintr-un vis”.
Occidentul care i-a „deschis ochii”
„Această schimbare de epocă a făcut însă ca poezia sa să amuțească aproape complet, în timp ce universul său epic, de proporții gigantice, a prins aripi – spre marele câștig al literaturii universale”, scrie Haas, care reține încă un detaliu edificator pentru ceea ce urma să devină scriitorul Mircea Cărtărescu: căderea regimului comunist, din care extragea acea „revoltă codificată” i-a deschis ochii, iar tânărul poet a constatat că acest lucru îl va împiedica să mai scrie „la fel de bine”.
„Nu mă veți scoate din acest univers“ strigă tânărul poet în primul său volum, din 1980, un vers pe care Haas îl aduce ca dovadă de curaj într-un regim puțin prietenos cu asemenea tupeu.
Recenzia continuă apoi urmărind drumul de la acel volum de debut până la poezia anilor ’80.
Georgicele. Un Vergiliu din sat
Criticul evidențiază ciclul „Georgicelor“ – o ironie ascuțită față de idila rurală, într-un registru care amintește de un Vergiliu obligat la tăcere de stat.
Cărtărescu, în interpretarea lui Haas, rămâne totuși un mare poet pentru epopeea „Levantul”, publicată în 1990, care a rămas, încă, netradusă în germană.
Scriitorul, astăzi profesor universitar emerit, mai scrie ocazional versuri, dar știe, observă criticul, că vitalitatea acelor ani, 1980 – 1990, nu mai poate fi refăcută.
Cărtărescu, la vârsta de 70 de ani, este de câțiva ani nominalizat printre potențiali laureați ai Nobelului.
