Un fost lucrător al Complexului Energetic Oltenia a pornit, miercuri dimineață, un greva a foamei în fața sediului companiei, ca protest împotriva refuzului administrației de a elibera adeverințe privind condițiile dificile de muncă în perioada petrecută la Termoserv.
Alături de Radu Popovici s-au adunat și alți colegi, pentru a-l susține. Bărbatul, cu o carieră de 38 de ani și 6 luni în sectorul minier și energetic, a declarat cu lacrimi în ochi că a contractat afecţiuni grave în urma efortului intens depus.
Popovici a acuzat conducerea CEO de rea voință, subliniind refuzul acesteia de a emite documentele solicitate de Casa de Pensii.
Radu Popovici a menționat că, de o lună și jumătate, este amăgit de promisiunile făcute de superiorii din Complexul Oltenia. Fostul salariat al companiei a declarat că își va menține protestul, în ciuda faptului că suferă de diabet și pancreatită.
Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, vizitând Complexul Oltenia în interes de serviciu, a susținut poziția foștilor angajaţi, care se simt nedreptăţiţi pentru că nu li se recunoaşte natura grea a activităţii desfășurate.

