Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis Cod galben de ger puternic în toată țara. În cursul zilei, minimele vor fi de -8 grade, dar pe timpul nopții, minimele vor ajunge până la -21 de grade, cel mai frig urmând să fie în Moldova, Transilvania și Dobrogea.
Temperaturi de -20 grade noaptea
În cursul acestei săptămâni, valul de frig va persista în cea mai mare parte a țării. Va fi ger în timpul nopților și dimineților în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -6 grade, iar în nordul și nord-estul Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania, gerul va persista și ziua, cu valori în jurul a -10 grade.
În noaptea de miercuri spre joi (21/22 ianuarie) va mai fi ger în nordul și centrul țării, unde valorile termice se vor situa în general între -17 și -9 grade, iar în regiunile sudice și sud-estice, local vor fi precipitații mixte și se va depune polei.
Temporar vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului și pe arii restrânse în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40…50 km/h, amplificând senzația de frig.
Cel mai frig va fi în zona Moldovei, Transilvaniei și Dobrogei
În cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, în Dobrogea, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în sudul Olteniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie cu 5…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 și -4 grade. În nordul Moldovei, precum și în depresiunile și văile din Transilvania, gerul va persista și vor fi temperaturi în jurul a -10 grade.

