Horațiu Potra nu a fugit în Dubai cu aceeași companie care i-ar fi dus mercenarii în Congo, susține operatorul aerian

Date:

Compania aeriană Fly Lili a anunțat recent că nu a operat niciodată și nu operează zboruri spre sau dinspre Dubai, contrar afirmațiilor care circulă în spațiul public. Acest anunț vine la două zile după ce șeful mercenarilor, Horațiu Potra, și fiul său, Dorian Potra, au fost reținuți în Dubai.

Potrivit reprezentanților companiei aeriene, Horațiu Potra nu a plecat din România folosind aeronavele firmei, așa cum se speculează. De asemenea, Fly Lili respinge cu fermitate ideea că ar exista o relație de prietenie sau colaborare între domnul Jurgen Faff, reprezentantul companiei, și domnul Horațiu Potra.

Compania afirmă că ultimul zbor efectuat spre Congo a avut loc la data de 7 ianuarie 2025. Oficialii companiei arată că zborurile din și către Congo au fost operate de alte companii, precum HiFly, și că aceste curse nu reprezintă o încălcare a legii.

Fly Lili respinge categoric orice acuzații privind încălcarea reglementărilor naționale și internaționale. Compania se află în plin proces de eşalonare a debitelor fiscale și a finalizat rapoarte de evaluare a bunurilor puse la dispoziția ANAF.

Compania arată că situația financiară actuală reflectă exclusiv întârzieri la plată, nu intenții de evaziune sau sustragere de la onorarea obligațiilor fiscale. Activitatea Fly Lili nu a fost marcată de niciun incident de securitate și nu a depășit cadrul legal.

Horațiu Potra și fiul său, Dorian Potra, au fost reținuți în Dubai, iar în momentul de față nu există un tratat de cooperare judiciară între România și Emiratele Unite. Ministrul Justiției a explicat recent ce urmează după reținerea în Dubai și cum se va desfășura procesul de extrădare.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara