Ilie Bolojan își dezvăluie planul ȘOCANT pentru șefia PNL la congresul de duminică

Date:

Ilie Bolojan și-a făcut publică, vineri, intenția de a candida pentru președinția partidului, la congresul extraordinar programat pentru duminică, la ora 12.00.

El a adăugat că, în urma ședinței de vineri, Consiliul Național a aprobat și modificările aduse Statutului PNL, astfel încât candidatura va fi depusă pe baza de moțiuni.

„S-a finalizat reuniunea Consiliului Național, în cadrul căreia am stabilit convocarea Congresului Extraordinar PNL pentru duminică, la ora 12:00, un moment decisiv pentru viitorul partidului nostru. În cadrul ședinței de astăzi au fost ratificate și propunerile pentru noul statut, cu peste două treimi din voturi. Noile dispoziții statutare sunt concepute pentru a preveni fragmentarea internă și pentru a stimula responsabilitatea politică. Candidaturile vor fi construite pe baza unor moțiuni, președinte și echipa lui”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.

Conform acestui mesaj, noul tip de organizare vizează deschiderea partidului către oameni valoroși și consolidarea meritocrației.

„Alături de președinții structurilor, ne propunem să deschidem PNL către persoane cu valoare, să susținem meritocrația în partid și, acolo unde ne este de răspundere, în administrație, să demonstrăm că suntem buni gospodari și că respectăm cetățenii”, a completat Bolojan.

În plus, el a anunțat că va depune candidatura pentru conducerea PNL până sâmbătă după-amiază.

„Până mâine după-amiază (sâmbătă după-amiază – n.r.) îmi voi înregistra candidatura, împreună cu echipa pe care o voi avea alături în drumul nostru. PNL trebuie să își stabilească o conducere și direcția pe care să o urmeze în perioada următoare. Vom rămâne fideli principiilor noastre și vom forma o echipă capabilă să garanteze unitatea de acțiune pentru a reprezenta cetățenii care își doresc o Românie modernă”, a încheiat el.

Ce s-a hotărât în ședința Consiliului Național al PNL

Consiliul Național Extraordinar al PNL a stabilit, vineri, în urma unei ședințe, convocarea Congresului Extraordinar al PNL pentru data de 21 iunie 2026, la Romexpo, București.

„Decizia de a convoca Congresul Extraordinar a fost adoptată cu 85% din voturile exprimate, adică cu susținerea a 566 de reprezentanţi liberali din Consiliul Național Extraordinar, în timp ce 97 de membri s-au opus, iar 19 s-au abţinut de la vot”, se citează din comunicatul oficial al PNL.

De asemenea, Consiliul Național Extraordinar a aprobat, cu 551 de voturi pentru, 128 împotrivă și 3 abțineri, modificarea Statutului PNL.

Concret, principalele schimbări sunt:

  • Instituirea Biroului Permanent Național ca structura centrală de conducere și desființarea BEX, structură considerată nefuncțională, cu transferul atribuţiilor BEX în cadrul BPN
  • Revenirea la sistemul de alegere a conducerii PNL pe bază de moţiuni
  • Reducerea numărului de prim‑vicepreşedinţi ai partidului de la patru la unu singur
  • Crearea Comisiei Naţionale pentru Litigii, care va avea competenţa de a judeca disputele generate de sancţiunile impuse membrilor partidului
  • Clarificarea procedurilor de sancţionare a membrilor partidului.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara