Starea de sănătate a lui Ion Iliescu este critică, a anunțat sâmbătă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Medicii spun că starea fostului președinte s-a deteriorat, iar în prezent beneficiază de „terapie intensivă maximală”, pentru că organele au început să-i cedeze și prezintă „o afectare respiratorie severă”.
În legătură cu starea de sănătate a lui Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu, medicii informează următoarele: starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă. Beneficiază de terapie intensivă maximală, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare.
Ion Iliescu a fost internat în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” pe 9 iunie, cu probleme respiratorii, medicii stabilind ulterior că suferă de cancer pulmonar. Fostul președinte al României a făcut anterior controale periodice la Spitalul Elias.
În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul „C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă. În ultimii ani, Iliescu nu a mai avut apariții publice, el transmițând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru alegerea ca președinte.

