IRANUL BLocheAZĂ Strâmtoarea Ormuz: NEGOCIATIILE CU SUA EȘUATE, LUMEA ÎN HAOS!

Date:

Iranul a precizat duminică că situaţia din Strâmtoarea Ormuz nu se va modifica, făcând referire la restricţiile impuse de la începutul conflictului şi la protocolul de securitate propus de Teheran pentru controlul acestei căi navigabile, cu excepţia cazului în care Statele Unite acceptă un „acord rezonabil”, transmite EFE.

Iranul și SUA nu au încheiat niciun acord, în ciuda a 21 de ore de discuții

Informațiile au fost comunicate duminică agenţiei de știri iraniene Mehr de o sursă locală familiarizată cu dialogurile de pace dintre Iran și SUA, desfășurate duminică dimineață la Islamabad. După 21 de ore de negocieri, părțile implicate nu au reușit să convină asupra unui acord.

Iranul amenință că va trage în orice navă în Strâmtoarea Ormuz

În același timp, Gardienii Revoluţiei (IRGC), forța ideologică a Republicii Islamice Iran, au anunțat că vor lua măsuri dure împotriva oricărei nave militare care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, potrivit televiziunii de stat iraniene, conform AFP.

„Orice încercare a navelor militare de a traversa Strâmtoarea Ormuz va fi întâmpinată cu un răspuns sever. Marina IRGC deține autoritatea totală de a gestiona Strâmtoarea Ormuz în mod inteligent”, a afirmat comandamentul naval al Gardienilor Revoluţiei, potrivit televiziunii de stat, adăugând că trecerea prin strâmtoare va fi „permisiă numai navelor civile în anumite condiții”.

Această declarație apare în urma anunțului comenzii centrale a SUA conform căruia două nave de război ale marinei americane au trecut prin această rută strategică pentru a anihila minele amplasate de Teheran.

Iran: Cererile SUA sunt nerezonabile

„Cereri nerezonabile” ale Statelor Unite au determinat eșecul negocierilor de la Islamabad dintre iranieni și americani, menționând duminică televiziunea de stat iraniană (Irib).

„Delegația iraniană a negociat neîncetat și intens timp de 21 de ore pentru a apăra interesele naționale ale poporului iranian. În ciuda numeroaselor inițiative din partea sa, cerințele nerezonabile ale părții americane au blocat progresul discuțiilor. Prin urmare, negocierile s-au încheiat”, a scris Irib pe Telegram.

JD Vance: „Ne întoarcem în Statele Unite fără să fi ajuns la un acord”

Vicepreședintele american JD Vance a anunțat, duminică dimineață, că se întoarce în Statele Unite fără a fi încheiat niciun acord cu Iranul, după ce a prezentat o „ofertă finală și cea mai bună posibilă” pentru a încheia conflictul.

„Ne întoarcem în Statele Unite fără să fi ajuns la un acord”, a declarat Vance în cadrul unei scurte conferințe de presă la Islamabad, unde americanii și iranienii negociaseră de sâmbătă.

„Plecam de aici cu o propunere foarte simplă, o abordare care reprezintă oferta noastră finală și cea mai bună pe care o putem face. Vom vedea dacă iranienii o vor accepta”, a adăugat el.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara