Iranul a declarat că va permite traversarea navelor care transportă „mărfuri vitale” prin Strâmtoarea Ormuz, în prezent blocată, potrivit agenției de presă de stat Tasnim, menționate de CNN.
Ce înțelege Iranul prin „esențial”
Nu este clar ce produse apreciază Iranul drept „esențiale”, la fel cum nu se știe dacă Teheranul va păstra interzicerea pentru navele provenite din țările considerate ostile, observă CNN.
Document oficial: ordinul pentru navele din zonă
Într-un document transmis șefului organizației portuare și maritime a Iranului, adjunctul pentru dezvoltare comercială, Houman Fathi, a menționat că „se acordă dreptul de tranzit navelor care transportă mărfuri esențiale” prin Strâmtoarea Ormuz, potrivit news.ro.
Reprezentantul iranian a specificat că ordinul este valabil „pentru navele cu destinație porturile iraniene sau care activează actual în regiune”, a relatat Tasnim.
„Autoritățile executive competente sunt obligate să ia măsurile necesare, în acord cu protocoalele în vigoare, pentru a asigura trecerea acestor vase”, a completat el.
O listă cu navele pregătite să folosească această rută maritimă strategică „va fi comunicată, în vederea coordonării”, a declarat Ghazali.

