Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a criticat marți seara, în cadrul unei emisiuni difuzate de Euronews, proiectul legii salarizării unitare, argumentând că există dificultăţi tehnice şi structurale în forma propusă de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.
„Legea salarizării unitare, care de la bun început a generat controverse, prezintă multe neajunsuri în proiectul expus de domnul Pîslaru. Se ştiau aceste probleme, însă nu există suficient timp pentru a negocia cu sindicatele”, a declarat Kelemen Hunor marţi seara, la Euronews.
Kelemen a subliniat că există dificultăţi în modul în care au fost tratate familiile ocupaţionale în anexele proiectului de lege.
„Familia ocupaţională nu a fost gestionată corespunzător în anexe și apar neconcordanţe în educație, în magistratură, în cultură, de exemplu. În sectorul cultural nu s‑a acordat atenţia necesară, iar asta implică faptul că, în zilele următoare, va trebui să purtăm un dialog extrem de eficient dacă dorim să promovăm şi să adoptăm această lege în Parlament până la sfârşitul lunii iunie, alături de sindicate şi partenerii sociali”, a explicat Kelemen Hunor.
De asemenea, el a accentuat că lipsa legitimităţii politice a unui Guvern interimar limitează capacitatea acestuia de a susţine negocieri credibile cu sindicatele.
„Un guvern interimar nu are legitimitatea necesară de a discuta cu partenerii sociali… Chiar şi cu cele mai bune intenţii ale miniştrilor din acest cabinet şi ale premierului, aţi fost demis printr-un vot de 281 de voturi. Nu mai deţineţi legitimitatea şi greutatea necesară pentru a negocia cu sindicatele. Problemele sunt în primul rând tehnice şi legate de alocarea familiilor ocupaţionale”, a încheiat Kelemen Hunor.
Noua lege a salarizării bugetare
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul noii legi a salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice.
Acest proiect prevede regruparea salariilor bugetarilor conform unei grile cu 12 trepte salariale, coeficienţi cuprinsi între 1 şi 8 şi o valoare de referinţă stabilită pentru anul 2027 la 4.100 lei. Actul normativ ar intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2027.
Salariul de bază, sporurile, indemnizaţiile de încadrare şi cele lunare se vor calcula prin înmulţirea coeficientului aferent funcţiei cu valoarea de referinţă.
Adoptarea legii este legată de un obiectiv al PNRR, cu termen de realizare la 1 iulie 2026, care deblochează o tranșă de peste 700 de milioane de euro.

