Legalitatea capturării, dezbătută la ONU / Washingtonul invocă autoapărarea

Date:

Legalitatea capturării preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro de către Statele Unite ale Americii va fi dezbătută luni la Organizaţia Naţiunilor Unite, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Preşedintele venezuelean a fost capturat de forţele speciale americane într-o operaţiune militară care a avut loc sâmbătă, operaţiune care a provocat întreruperi de curent în unele zone din Caracas, lovit instalaţii militare, iar autorităţile venezuelene au declarat că a fost mortală.

Nicolas Maduro se află acum în detenţie la New York, unde urmează să compară luni în faţa instanţei, pentru acuzaţii legate de trafic de droguri.

Rusia, China, dar și alți aliați ai Venezuelei au acuzat Statele Unite că au încălcat dreptul internațional, dar aliații SUA, care sunt în mare parte împotriva lui Maduro, s-au arătat mai puțin vocali în ceea ce privește îngrijorările legate de utilizarea forței militare.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, consideră că operațiunea SUA creează „un precedent periculos”, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt. Mulți experți juridici spun, de asemenea, că acțiunea SUA a fost ilegală, deși Washingtonul va putea bloca orice încercare a Consiliului de Securitate al ONU de a-l trage la răspundere.

În urma operațiunii americane, statele europene au cerut în mare parte respectarea dreptului internațional, fără a menționa în mod specific Washingtonul, deși ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, a declarat că SUA au încălcat „principiul de a nu recurge la forță, care stă la baza dreptului internațional”.

Carta ONU prevede că membrii „se vor abține în relațiile lor internaționale de la amenințarea sau utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a oricărui stat”.

Duminică, ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, a citat articolul 51 din Carta ONU, care prevede că nimic „nu va afecta dreptul inerent la autoapărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat împotriva unui membru al Organizației Națiunilor Unite”.

Președintele venezuelean înlăturat de la putere, Nicolas Maduro, urmează să compare luni în fața unui tribunal american, după ce a fost capturat în weekend de forțele americane. Președintele SUA, Donald Trump, a lăsat deschisă posibilitatea unei noi incursiuni dacă Statele Unite nu vor obține ceea ce doresc de la guvernul interimar al Venezuelei.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara