Cât de săraci sunt românii în 2025? Un studiu recent arăta că avem jumătate din puterea de cumpărare medie a Uniunii Europene, însă lucrurile sunt mult mai grave.
Datele arată că pensia medie este de 2.775 de lei. Un număr de 4.692.612 de pensionari era înregistrat în octombrie 2025 în România, cu 198 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.775 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,021 miliarde lei. Din totalul pensionarilor, 540.718 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 720 de lei.
Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.775.635 de persoane, dintre care 2.156.560 femei, în timp ce pensia medie era de 3.104 de lei.
Pensie anticipată au primit, în octombrie 2025, un număr de 2.552 de persoane (3.656 de lei pensie medie), pensie anticipată parțială 69.543 de persoane (2.620 de lei, pensia medie) și pensie de invaliditate 399.873 de persoane (pensie medie de 1.102 lei), dintre care 45.934 de persoane pentru gradul I de invaliditate (964 lei, pensie medie).
În aceeași lună, pensie de urmaș s-a acordat unui număr de 443.911 persoane (1.501 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 pensionari (540 de lei, în medie).
Coșul mediu pentru o familie cu doi copii costă 11.000 de lei pe lună, în 2025. Practic, pensionarii ar trebui să-și folosească toți banii numai pe mâncare ca să aibă parte de un trai decent. Valoarea de 2.775 de lei face referire la pensia medie, însă în România există mulți alți pensionari care primesc de la stat sume mult mai mici.
Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România au actualizat valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2025, în baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii, pentru luna septembrie 2025, este de 11.370 lei pe lună.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii a crescut în 2025 cu aproape 9 procente (8,8%) față de 2024, de la 10.450/lună la 11.370 lei/lună. Față de 2024, valoarea coșului este cu 920 de lei mai mare. Creșterea valorii totale a coșului de consum în acest an este determinată de creșterea costurilor pentru majoritatea capitolelor, și în special alimentației (capitolul 1, +181 lei), achiziției unei locuințe (capitolul 3, +171 lei) și cheltuielilor cu locuința (capitolul 5, întreținere, utilități, +170 lei). Procentual, cheltuielile cu locuința au crescut cel mai mult (+22,6%).

